Gânduri la miezul nopţii

Mă doare când trebuie să ascund anumite chestii (şi nu fac referire aici la sentimente sau amănunte care ţin de alte persoane). Pur şi simplu uneori mă doare să ştiu că nu sunt bine şi să fiu nevoită să gestionez stările astea. Cum… Dumnezeu cu mila. Pentru că uneori El e singura frică şi pentru că nici măcar mamei, sau mai ales ei, nu-i pot spune ce mă doare, că mă simt mai bine sau amănunte de genul acesta. Părinţii se chinuie oricum destul şi am crescut cu ideea că e de datoria mea să arăt că munca pe care au depus-o pentru mine dă roade. Cred că sentimentul de a-şi şti copilul bine este pentru ei mai important decât multe alte lucruri în viaţă.

Aş prefera să Nu fiu conştientă de multe lucruri din jurul meu şi, în timp, am ajuns să îmi doresc minciuni drăguţe în schimbul adevărurilor care, de cele mai multe ori neintenţionat, îmi fac mai mult rău decât bine. Prefer să am puţine lucruri în viaţă, dar bune. Şi ştiu că am primit de-a lungul anilor lucruri, sentimente şi aprecieri pe care alţii şi le doreau mai mult decât mine. Uneori mă cuprinde sentimentul de vină, uneori mă gândesc că poate sunt oameni care îşi doresc să fie în locul meu iar eu nu apreciez lucrurile la adevărata lor valoare, aşa cum ar face-o alţii. Am o familie frumoasă, o relaţie liniştită, un job bun, colegi şi colege alături de care am învăţat ce înseamnă munca în echipă… Aş fi un om prost dacă, având toate astea, m-aş concentra mai mult pe minusurile mărunte. Totuşi asta fac. Conştient mood. Este, într-un mod pe care nu reuşesc să-l înţeleg, o situaţie aberantă. Nu sunt un om fericit deşi am mai mult decât suficiente motive să fiu.

Îmi lipseşte ceva. Azi linişte. Mâine echilibru… În fiecare zi ştiu ce îmi lipseşte dar nu în fiecare zi sunt conştientă de ceea ce am.