Îmi dai munţi de flori şi-ţi aduc lumea la picioare

Nu trebuie să fii Lady Ashton de Montieth ca să-ţi placă florile în cupe mari din piatră de-a lungul şi de-a latul grădinii englezeşti. Nu trebuie să fi citit cvartetul mireselor ca să te înnebunească aranjamentele florale. N-ai nevoie de niciun artificiu ca să iubeşti florile. Toate o facem. Şi multe dintre noi privim cu un ochi critic şi ne-ntrebăm de ce ne plac atât de mult, de ce? În ciuda tuturor motivelor, ni le dorim în vaze, acasă sau la birou (sau în ambele locaţii), ni le dorim discret la ureche sau în coroniţe împletite, la baza torturilor, în buchete pentru fel şi fel de ocazii, aranjamente care mai de care mai pretenţioase… Oh! Aduceţi-ne florile la picioare şi vă lăsăm să ne cuceriţi!

Mi-e greu să trec de zilele în care nu am nicio floare pe birou. Deocamdată am trei vaze cu flori. Două în spatele laptopului, cu bujori şi trandafiri, şi una mică în lateral, cu orhidee albă. Florile există ca să-mi răstălmăcească gândurile, să-mi trezească cele mai ascunse idei şi cele mai bune intenţii. Florile mă leagă de pământ, de ceea ce suntem şi de oamenii buni al căror model îl urmez. Meseria mă ţine lipită de laptop, 7 zile pe săptămână, iar în circumstanţele astea e destul de greu să-mi păstrez spiritul jucăuş şi gingăşia. E greu după ore întregi de analizat site-uri, de căutat „bube”, de corectat coduri, e greu să nu mă transform în femeia care ajunge acasă, trânteşte lucruri şi nu vrea să audă pe nimeni trăncănind în jurul ei. Florile sunt combustibilul din spatele gropiţelor mele 😉

Mă duc uneori cu gândul şi la nunţi… La cât de frumos o fi să te ocupi cu aranjamente florale pentru astfel de evenimente, să fii persoana care trasformă orice loc banal într-unul de poveste. Ah… poate că nu mai am de mult 17 ani dar încă pot să visez cu ochii deschişi. Nu m-am căsătorit până acum, nu m-am grăbit, dar într-o zi o voi face. Şi nu vreau nunta clasică, nu-mi doresc filmare şi teancuri de poze, vreau doar munţi de flori. Vreau să diminuez stresul şi agitaţia zilei cu valuri de flori roz şi galbene. Poate că e o obsesie, dar e una atât de frumoasă şi de parfumată încât ziua nunţii o să fie o zi de poveste. It will be my fairytale ♥

Vă întrebaţi poate… După atâtea aranjamente florale, ce-o să am pe post de buchet? Sincer, habar n-am. Am încercat să mi-l imaginez dar nu reuşesc. Azi îl văd din bujori roz, atât de mulţi încât să-mi fie greu să-i cuprind. Mâine îl văd din orhidee violet-prună, apoi… E atât de obositor să visez la detaliul ăsta încât încerc să mi-l scot din minte, altfel nu mă mai trezesc :D. Am văzut, totuşi, destul de multe buchete de mireasă care m-au cucerit. Corina, de exemplu, a avut buchet din grâu. Apoi l-a schimbat cu un buchet din trandafiri galbeni cu încă ceva şi cu bulgări de bumbac. Atât de mult mi-a plăcut ideea de bumbac în buchet încât mă tentează să optez şi eu pentru el.

Per total, consider că ziua nunţii trebuie să fie nu doar ceva ce trebuie bifat în viaţă, nu doar un eveniment necesar, emoţionant, stresant şi epuizant. Ziua nunţii trebuie să fie şi povestea voastră, începutul unui drum împreună, un început aromat, parfumat cu fel de fel de flori. Chiar nu vreau să mă zgârcesc la partea asta. Am spus-o şi o repet, aş renunţa oricând la partea video şi la alte detalii, în favoarea florilor. Munţi de flori pentru mine! În prezent, în ziua nunţii şi în viitorul de după. Pentru că indiferent de vârstă… sunt prinţesa lui.