Îmi plac oamenii

Îmi plac oamenii care se dedică unui scop doar al lor, oamenii care aspiră la ceva care în ochii unei mulţimi este, cel mai probabil, fără nicio valoare, oamenii care dau valoare lucrurilor şi fără de care acestea ar rămâne nişte simple obiecte neînsufleţite… Îmi plac oamenii cu visuri pentru care învaţă, muncesc şi se dedică lor fără a face rău altor oameni, aşa cum se practică de ceva vreme. Îi admir, de exemplu, pe aceia care se zbat o viaţă întreagă pentru a obţine o steluţă în piept, o steluţă care pentru ei are o încărcătura extraordinară, fiind dovada palpabilă a anilor munciţi. Medaliile au semnificaţia lor aparte, cu atât mai mult cu cât efortul depus pentru a le obţine este mai mare.

Îmi plac oamenii deschişi lucrurilor noi, oamenii care fac loc provocărilor indiferent de vârstă şi oamenii care nu ţin cont de aspecte minore atunci când vor să muşte din viaţă cu toată pofta. De asemenea, îmi plac cei care îşi ocupă timpul cu ceva, orice. Îmi plac oamenii care au hobby-uri, oamenii care pun pasiune când vine vorba de anumite aspecte ale fiecărei zile.

Cel mai mult îmi plac, însă, oamenii muncitori, cei care fac şi nu se laudă, cei care fac şi nu se vaită, cei care îi învaţă, totodată, şi pe alţii, fără a avea mândria că pentru ei nu a existat nimeni care să îi înveţe. Mă-nclin!