Ne frământăm câteodată poate prea mult pentru lucrurile mărunte şi prea puţin pentru lucrurile pentru care chiar ar trebui să o facem. Am uitat care ne este rostul, am uitat cu desăvârşire să echilibrăm ura adăugând dragoste zilelor noastre. Am uitat să facem o grămadă de lucruri. Peste toate acestea, am avut norocul să cunosc un om altfel, un om care zâmbea chiar dacă viaţa i-a dat boală, un om cu o tărie demnă de invidiat, un om care nu spunea dacă îl doare. Şi peste toate câte simţea a muncit… A rămas în amintirea noastră, a celor ce i-am fost colegi, şi mai ales în amintirea celor ce au avut privilegiul să-l cunoască în urmă cu ani de zile… ca fiind un om plin de viaţă ce cu greu putea fi pus la zid de ceva.
Ne-ai învăţat multe!, fie că a fost vorba de serviciu sau de viaţă.
Odihneşte-te în pace!
De poti sa nu-ti pierzi capul, cand toti in jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, gasindu-ti tie vina;
De poti, atunci cand toti te cred nedemn si rau
Sa nu-ti pierzi niciodata increderea in tine;
De poti s-astepti oricand, fara sa-ti pierzi rabdarea,
De rabzi sa fii mintit fara ca tu sa minti,
Sau cand, hulit de oameni, tu nu cu razbunarea
Sa vrei a le raspunde, dar nici cu rugaminti;
De poti visa, dar fara sa te robesti visarii,
De poti gandi, dat fara sa-ti faci din asta-un tel,
De poti sa nu cazi prada vreodata disperarii,
Succesul si dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvantul rostit candva de tine,
Rastalmacit de oameni, ciuntit si prefacut;
De poti sa-ti vezi idealul distrus, si din ruine
Sa-l recladesti cu-ardoarea fierbinte din trecut;
Acesta a fost Petroniu Ionescu
A fost o mare sansa sa-l avem in preajma