Am văzut că foarte multe persoane au fost cerute în căsătorie de Valentine’s Day. Şi mă bucur pentru fericirea lor. Sunt plini de emoţii şi îşi vor organiza nunţi la fel de frumoase ca sufletul lor. Apoi, fie că e un pas programat sau spontan, vor căuta pe internet mobilă copii şi toată bucuria lor se va multiplica. Aşa am auzit, că a fi părinte este cea mai mare bucurie din lume, ca şi cum sufletul abia atunci înfloreşte cu adevărat.
Eu chiar nu sunt urâcioasă şi mă bucur pentru oamenii aceştia. Mulţi sunt cârcotaşi şi trântesc afirmaţii de genul „habar n-au ce îi aşteaptă” sau „căsnicia nu e chiar aşa de roz cum şi-o imaginează ei”. În primul rând… râde ciob de oală spartă. Vorba asta din popor li se potriveşte de minune, pentru că şi ei, la rândul lor, au intrat în căsnicii fără să ştie ce îi aşteaptă. Normal că n-ai de unde să ştii, doar e ceva nou. Iar căsnicia nu vine cu manual de utilizare, ci cu dorinţa de a întemeia o familie. Dacă dorinţa e susţinută de comunicare, respect şi sentimente, căsnicia poate fi chiar una de invidiat. Cunosc câteva astfel de familii. Şi nu, nu-s aşa doar de ochii lumii.
Oamenii care se ţin de mână pe stradă după 30 de ani de căsnicie şi care se alină reciproc, în încercarea de a vedea pe cât de mult posibil partea plină a paharului… sunt oameni care au găsit secretul căsniciei funcţionale.
După inelul frumos vine planificarea nunţii, apoi nunta în sine şi, într-un final, apele se mai liniştesc. Decorarea (sau redecorarea) căminului şi, de ce nu, un nou membru al familiei. Dar care vine la momentul potrivit, nu atunci când vor toate rudele. Copiii, zic eu, trebuie să vină la momentul potrivit. Potrivit pentru noi sau potrivit pentru ei (pentru copii). Dar niciodată la momentul pe care cei din jur îl consideră potrivit. Oamenii din jur ar trebui să-şi vadă de treburile lor şi să nu-şi mai bage nasul acolo unde n-ar trebui. Ar fi multe de zis aici, dar prefer să evit subiectul.
Din categoria mobilă copii, căci am văzut că vă plac discuţiile despre puii de oameni, am găsit o piesă pe care orice mămică şi-ar dori-o. Este un fotoliu balansoar care te face să… să… eu nici n-am vrut să mai schimb pagina când am ajuns la el. Atât de bine arată:
L-am găsit pe site la Noriel şi m-a cucerit cu adevărat. Eu n-o să am nevoie de el prea curând. Dar l-am împărţit cu voi, aici, ca să nu fiu singura care se holbează insistent la el 😀

Imi place cum gandesti 🙂 Deci, inelul cand vine, nunta pe cat? Ca mobila pentru copii stii de unde sa o iei acum.
Nu stiu cand vine inelul si nu ma intereseaza. Ba, cu cat ma intreaba mai multa lume, cu atat imi vine sa fug mai tare :))
Cred că toţi ne dorim o familie bine întemeiată. Doar ranchiunoşii pot spune lucruri negative despre acest lucru. Şi o familie închegată se face cu 2-3 copii alături, cărora va trebui să le oferi un cămin cât de cât confortabil, nu? Mai ales că sunt atâtea oferte de mobilă pentru copii.
Îmi place ideea de familie numeroasă, cu 5 copii de exemplu. Dar nu voi fi niciodată în stare de aşa ceva. Probabil o să mă rezum la unul singur. Sau doi, ca să nu-l fac să treacă prin aceeaşi singurătate prin care am trecut eu. Dar o să mai treacă ceva ani buni până ajung acolo.
Eu unul voi afla in curand cum e sa fii parinte. Cat despre balansoar, e dragut si chiar vreau sa-i cumpar asa ceva sotiei mele, insa inclinam mai mult spre un model de la ikea, mai retro. Cat despre casnicie, depinde, in sensul ca fiecare situatie e unica. Eu unul am fost lovit de mai multe probleme dupa casatorie, decat inainte de a face acest pas. Insa intotdeauna poti spera ca apele se vor linisti la un moment dat. Trebuie sa ai putere sa mergi inainte si sa incerci sa ajungi la un echilibru, sa reusesti, cum se spune, sa impaci cat mai bine si capra, si varza .
Sunt convinsa ca sunt cazuri si cazuri. Ca, pana la urma, nu exista doua casnicii la fel, fiecare relatie avand particularitatile ei. Eu incerc sa vad uniunea a doua persoane ca pe o chestie fairplay. Chiar daca uneori e complicat. Urmaresc sa merg exact pe linia echilibrului de care imi spui. Iti multumesc pentru idei si sfaturi!