Review produse & servicii, Women's World

Îngrijire și make-up cu gândul la Cannes Film Festival

By | 10.05.2018 | 2 Comments

De felul meu sunt o fată hotărâtă, cu excepția câtorva magazine care îmi dau busola peste cap. De curând a intrat salariul și aveam 4 produse salvate la bookmarks pe care să le cumpăr. Nu mă înțelegeți greșit, nu merg pe minus, am economii în care nu vreau să intru și încerc să mă țin de planul de a comanda cosmetice doar o dată pe lună, iar sistemul acesta funcționează destul de bine, că plătesc transport o singură dată și parcă nu mai cumpăr la fel de multe ca atunci când le iau pe rând (câte două, câte trei). Ei bine, zilele trecute am intrat pe site-ul Notino.ro pentru a-mi cumpăra cele 4 produse ale căror link-uri le aveam salvate. Un fond de ten Clarins + un scrub de față + un eyeliner + un ruj L’Oréal Paris. Dar, așa cum fac de obicei când iau ceva de la Notino, am aruncat un ochi și la secțiunea cu oferte speciale, astfel că am decis să fac anumite schimbări în comanda mea.

Una dintre ofertele speciale consta în faptul că se oferea cadou un set de 3 pensule pentru orice comandă care conținea produse Rimmel London în valoare de peste 56 de lei. Floare la ureche! Am decis să iau eyeliner-ul de la acest brand și am mai adăugat un corector și un baton dublu pentru contouring și cam aia a fost. Imediat mi-a apărut în coșul de cumpărături și setul de pensule cadou 😀 .

Pentru că eram deja cu gândul la Cannes Film Festival, unul dintre evenimentele pe care le urmăresc cu interes an de an, am mai adăugat în coșul de cumpărături și alte câteva produse. Chestii mărunte, dar esențiale pentru un ten frumos, ca de prezență pe covorul roșu. Și m-am gândit eu așa… că n-ar fi rău să vă iau cu mine într-o călătorie fictivă către Riviera Franceză, să ne imaginăm ritualul de frumusețe de dinainte de a merge la eveniment și rochiile extravagante care vor fi subiectul atât de multor discuții din presa de profil și nu numai.

Iată produsele pe care le-am cumpărat până la urmă, cu gândul fiind la covorul roșu de la Cannes:

Îngrijire și make-up cu gândul la Cannes Film Festival

1. Exfoliant pentru față Smooth Sugars de la L’Oréal Paris
Din ce știu, există 3 tipuri de scrub-uri în gama Smooth Sugars de la Loreal Paris. Eu l-am vrut pe acesta pentru că este pentru purificarea tenului și ajută totodată la îndepărtarea punctelor negre, fiind un exfoliant ce are în compoziție semințe de kiwi. Arată chiar foarte bine și e chiar mai bun decât mă așteptam. Sigur celebritățile optează pentru diferite tipuri de tratamente exfoliante și de purificare a tenului, mai ales când se apropie un event important așa cum este Festivalul de Film de la Cannes. Una peste alta, ceva tot avem în comun. Mi-am făcut bine temele și știu că brand-ul L’Oréal Paris este unul dintre cei 6 parteneri de seamă ai festivalului de la Cannes 😉 .

Exfoliant pentru față Smooth Sugars de la L'Oréal Paris

Exfoliant pentru față Smooth Sugars de la L'Oréal Paris

2. Mască de față cu arbore de ceai de la Missha
După exfolierea tenului, ritualul de frumusețe trebuie să continue cu o mască pentru îngrijire. Am ales astfel o mască de tip șervețel, de la brand-ul Missha. Există mai multe variante, însă eu am optat pentru cea pe bază de arbore de ceai, obișnuită fiind cu produsele pentru ten mixt pe care le folosesc și care au acest ingredient minune în compoziție. Ajută mult la ținerea excesului de sebum sub control, astfel că tenul meu va fi frumos pe parcursul întregii zile, indiferent de câte grade sunt în frumosul oraș din sudul Franței 😉 . În plus, masca aceasta de la Missha are și un preț simpatic comparativ cu al altor măști de tip șervețel, costând doar 10 lei. Puteți vedea aici toată gama de produse Missha.

Mască de față cu arbore de ceai de la Missha

Mască de față cu arbore de ceai de la Missha

3. Lumânare parfumată Yankee Candles cu aromă de flori de tei (Linden Tree)
Cât stau cu masca pe față o să mă asigur că mă relaxez corespunzător, astfel că îmi aleg un playlist cu muzică chill și aprind o lumânare parfumată de la Yankee Candles. Am dezvoltat o mare pasiune pentru produsele Yankee Candles, astfel că adaug o lumânare parfumată cam în orice comandă pe care o plasez pe site-ul Aoro by Notino. Cu flori de tei n-am mai avut până acum. Adevărul e că există atât de multe arome încât sunt tentată să încerc cât mai multe dintre ele. Relaxarea are rostul ei în cadrul unui ritual de îngrijire, dar și în general vorbind, pentru sănătate. Și dacă tot ne imaginăm că pășim pe covorul roșu de la Cannes… se cade să întreb… Oare pe platourile de filmare, când se înregistrează scene romantice și se aprind multe lumânări… există și lumânări parfumate? 😀 *wink wink

Lumânare parfumată Yankee Candles cu aromă de flori de tei (Linden Tree)

4. Fond de ten Clarins Everlasting Foundation ♥
Este un fond de ten cu acoperire mare și rezistență îndelungată. Am avut ocazia să-l testez luna trecută prin intermediul unei mostre și mi-a plăcut atât de mult încât am știut că trebuie să-l am, mai ales că are și SPF 15. Ținând cont de faptul că mi-au apărut 3 linii fine pe frunte, încep serios să mă orientez către produse care au și factor de protecție solară. Încă un avantaj al acestui produs (pe lângă faptul că e extraordinar și că își merită locul pe covorul roșu) este faptul că vine într-o gamă largă de nuanțe. Din cele 10 nuanțe disponibile pe site-ul Notino.ro eu am luat-o pe cea mai deschisă, adică Nude.

Fond de ten Clarins Everlasting Foundation

Fond de ten Clarins Everlasting Foundation

5. Baton corector Hide The Blemish de la Rimmel London
My ladies, toate știm că nu putem merge la un eveniment important fără să apelăm la puterile miraculoase ale unui corector. Personal n-am preferințe în ce privește tipul produsului. Poate fi baton corector, cremă corectoare sau corector lichid. Singurul lucru care mă interesează e să-și facă treaba, să acopere coșurile atunci când îmi apar și să-mi șteargă cele două mici alunițele așa cum o fac programele de editare photo. Nu se poate să merg pe covorul roșu decât cu tenul impecabil și implicit și machiajul la fel, iar corectorul joacă un rol important în ecuația asta.

Baton corector Hide The Blemish de la Rimmel London

Baton corector Hide The Blemish de la Rimmel London

6. Baton dublu pentru conturare Insta Contour de la Rimmel London
Mare om cine a inventat batoanele duo pentru conturarea feței. Până să le descopăr eram stângace când venea vorba de contouring, dar după ce mi-am achiziționat primul baton duo am realizat cât e de ușor de folosit și nu m-am mai despărțit de produsele de acest gen. Pe acesta de la Rimmel London este prima oară când mi-l cumpăr. Am apucat deja să-l folosesc de două ori de când a sosit coletul și face treabă bună, îl recomand cu drag.

Baton dublu pentru conturare Insta Contour de la Rimmel London

Baton dublu pentru conturare Insta Contour de la Rimmel London

Baton dublu pentru conturare Insta Contour de la Rimmel London

7. Tuș de ochi Exaggerate Eyeliner de la Rimmel London
Nu știu cum e la voi, dar ochii mei mari și rotunzi cer obligatoriu eyeliner când trebuie să merg la un eveniment. Fără o linie de tuș, fie ea subțire sau generoasă, risc să arăt de parcă tocmai aș fi ieșit de pe băncile liceului. Ori, fie vorba-ntre noi, l-am terminat de aproape 10 ani. Liceul, nu tușul 😀 . Cred că în medie cumpăr cam 3 sau 4 eyelinere pe an. De data asta am ales Exaggerate Eyeliner de la Rimmel London pentru că nu l-am mai încercat până acum și pentru că voiam să mă încadrez în oferta specială (adică să am în coșul de cumpărături produse Rimmel London în valoare de peste 56 de lei pentru a primi cadou un set de pensule).

Tuș de ochi Exaggerate Eyeliner de la Rimmel London

Tuș de ochi Exaggerate Eyeliner de la Rimmel London

Cred că sunt gata să merg la Cannes Film Festival 😀 . Tenul e îngrijit, relaxarea am bifat-o și chiar și cu partea de machiaj stau bine. Un ruj mi-ar mai trebui totuși. Și am vrut să-mi comand unul din gama L’Oréal x Balmain, dar nu mai era pe stoc nuanța pe care mi-o doream eu. Aștept, nu-i bai. Sunt o fată răbdătoare, important e că știu ce-mi doresc. Apropo de L’Oréal Paris și faptul că este unul dintre cei șase parteneri de seamă ai festivalului de la Cannes… magazinul Aoro by Notino a pregătit 3 pachete speciale L’Oréal Paris 😉 .

Dacă plănuiești să-ți iei și tu ceva din magazinul Notino.ro, nu uita să verifici și ofertele speciale. Eu așa am găsit promoția cu setul gratuit de 3 pensule. Totally worth it! Cam așa arată:

set de pensule Rimmel London si mostra Nomade Chloe

set de pensule Rimmel London

*tot cadou a fost în colet și o mostră a apei de parfum Chloé Nomade, mixul olfactiv fiind din categoria lemnos-citric

Sunt bucuroasă cu toate alegerile pe care le-am făcut în cadrul acestei comenzi. Cel mai mult și mai mult mă bucur că mi-am luat fondul de ten Clarins și exfoliantul pentru față de la L’Oréal, aceste două produse fiind de ceva timp pe lista mea de dorințe. E plăcut sentimentul când reușesc să-mi iau produsele pe care mi le doresc foarte mult. Îmi amintesc că a fost o vreme în care nu-mi permiteam să fac asta… Mă bucur că de-a lungul anilor am luat decizii care m-au determinat să am o viață cât mai apropiată de idealul meu. Cred că e imperios necesar să muncim pentru tot ceea ce ne dorim ♥.

2 Comments

  • Reply

    Cristina Dragomir

    10/05/2018

    Pe bune? Ti-ai luat fondul de ten de la Clarins? stii de cand salivez la el? Am ratat vreo oferta ceva, pe aoro? Chiar m-as mira ca sunt abonata si primesc mereu noutatile pe mail. Lasa ca ma razbun si luna viitoare mi-l iau si eu pe ala de la Estee Lauder ca sa iti fac in ciuda.

    • Reply

      Ioana Radu

      13/05/2018

      Si pe acela mi-l doresc, dar o sa astept sa-l termin pe cel de la Clarins ^_^. N-a fost la oferta, insa mi-l doream foarte mult. Also, sa stii ca si eu planuiesc sa-mi comand ceva ce am vazut la tine de curand – Revitalift Cica Cream. O adaugasem in cosul de cumparaturi de acum, dar mi-am dat seama ca mai am mult din crema mea de fata si ca pot sa mai astept un pic pana sa-mi comand alta crema 😀 .

Leave a Reply