Între Brumar şi Gerar (Noiembrie şi Ianuarie)

Undrea (Decembrie) şi-a cumpărat straie de sărbătoare. Până acum câteva zile oamenii îşi doreau să ningă şi sperau, ca în ultimii ani, măcar la fulguiala din ajunul Crăciunului. Se pare că ne-au fost ascultate dorinţele în acest an şi ne-am primit zăpada mult aşteptată. Nu toţi ne-am dorit-o, e drept, şi mă număr printre aceia care n-au vrut fulg de nea din cauza traficului, a zăpezii care devine destul de urâtă pe marginea trotuarului şi pe stradă (mai ales pe trecerea de pietoni). Dar mă bucur pentru Decembrie că are un aer de sărbătoare; aşa de alb, aşa de plin de amintiri din copilărie.

Cu fulgi de nea în stare lichidă jucându-mi-se în adidaşi… Pentru că am fost plecată din localitate în ultimele 30 de ore şi pentru că nu prevesteam zăpadă atât de multă încât să renunţ la adidaşi… Îndreptându-mă spre gară, am nimerit cu piciorul într-o denivelare a asfaltului (ca la noi la români), acoperită fiind de câteva straturi proaspete de zăpadă. Am bombănit câte ceva 😀 şi am mers mai departe, şontâc-şontâc. Ca meniul să fie all-in, a trebuit să treacă autobuzul şi să arunce o cantitate “frumoasă” de zăpadă înnegrită de pe stradă… direct pe adidaşii, geaca şi geanta mea (proaspăt spălată, de altfel). Am avut un moment de pauză, pentru mine. Nu ştiam ce reacţie să am, aşa că am ales să nu mai am nicio reacţie şi să accept iarna cu bune şi rele.

Luminile din oraş sunt mai anemice decât în ceilalţi ani. Bradul mai sec decât în acest an nu îmi aduc aminte să fi fost vreodată. Copiii… săracii de ei, nu mai au cu cine să schimbe bulgări de zăpadă (în situaţia în care mai cunosc acest cuvânt). Am văzut azi o fetiţă care făcea bulgăraşi mici, cât mânuţele ei, şi pe care-i arunca în gol, nefiind niciun alt copil deschis acestui schimb de bulgări. E trist acest peisaj dar sper să se remedieze curând şi cauza lui să fie proaspăta apariţie a zăpezii care ne-a cam luat prin surprindere. Deşi noi aşteptam primul fulg de nea cu sufletul la gură, pe vremea copilăriei, şi adunam zăpada de la pervaz pentru a face un bulgăre slab care se topea grăbit în palmele noastre… EI, copiii de azi, nu mai aşteaptă primul fulg de nea. EI îl aşteaptă doar pe Moşul (sau scumpiturile pe care le livrează Moşul). Trist.

Dar hai să ne bucurăm de zăpada care, deşi ne pune piedici în trafic şi ne îngreunează fiecare acţiune chiar şi din postura de pieton, aduce un aer de sărbătoare acestei luni şi prevesteşte, plăcut şi surprinzător, un nou Crăciun.

Sper să ne bucurăm de mulţi mulţi ani şi să ducem acestă speranţă şi tradiţie mai departe, căci mă înţeapă sufletul să văd că lucrurile frumoase se pierd şi îmi vine destul de greu şi ilogic să-mi explic cum de oamenii acceptă să dea binele la o parte din fiecare zi ce li se împleteşte în faţa ochilor.

Moş Crăciun există. El este viu în amintirea primilor noştri ani şi viu în sufletele noastre prin simplul fapt că alegem să fim mai buni măcar de sărbători.
Moş Crăciun există! El este în fiecare din noi. Oferă şi tu un zâmbet celui de lângă tine, coleg de serviciu sau om de pe stradă. Oferă-i o vorbă bună şi e suficient pentru a te convinge singur/ă că tocmai ai făcut un dar. Un zâmbet în zilele noastre este destul de scump. Dăruieşte-l!

imagine: DeviantART