Ştiu/cred (sunt un pic indecisă în dimineaţa asta) că merită să căutăm fericirea. Poate unul dintre puţinele lucruri în căutarea cărora chiar se merită să fim.
Prostia aia cu “fericirea se află în lucrurile mărunte” este al naibii de relativă. Pentru că lucrurile mărunte lângă o persoană nepotrivită sunt doar nişte lucruri mărunte, nothing more, nothing less.
Dar lucrurile mărunte care nu depind de cineva? Ei, bine, aici pot să spun că iubesc ploaia şi că aştept cu nerăbdare toamna (momentan a venit doar calendaristic). Aproape la fel de mult iubesc cofetăriile. Un viciu de care încerc să scap, războiul ăsta al glucidelor “fără număr” cu care îmi atac constant organismul. Caut leacul! Dacă-l găseşti, dă-i adresa mea! Dar să se grăbească încetişor, căci vreau să mai savurez câţiva munţi de prăjituri… Oh!
O altă plăcere, una vinovată chiar… florile. O adevărată pierdere de bani pentru ceva ce se usucă în câteva zile sub privirea mea lacomă de admiraţie. Dar le iubesc! Şi sunt de părere că orice femeie ar trebui să primească flori constant. Sau să-şi cumpere din propriile venituri, în perioadele din viaţă pe care le traversează singură.
Se spune totuşi că lumea a fost construită pentru doi. Asta înseamnă că fericirea trebuie să fie undeva dincolo de ploi torenţiale, glazuri de ciocolată, esenţă de rom şi petale galbene.
După cum vezi, este destul de înşelătoare chestia asta cu lucrurile mărunte.
Cu toate astea… Este fericirea doar o iluzie? Voi ce credeţi?
Intrebare capcana? :))
E posibil. Si pentru mine oricum 😕
Deci iti plac florile galbene, esti o geloasa ca mine 😉
Nu prea cred eu chestiile astea :d
Mie imi place profiterolul… Nu stiu daca savoarea unei prajituri inseamna gustul fericii, dar stiu ca madlenele proustiene au creat senzatii olfactive imbietoare ce au reinviat amintirile pierdute.
Cu aşa descriere, sigur e vorba de gustul fericirii 😀
Candva credeam ca nu pot fi fericita decat intalnind persoana potrivita mie. Si acum cred ca acea persoana are un rol important in implinirea fericirii mele. Totusi, fericirea mea nu depinde de acea persoana!
Inca nu am intalnit persoana potrivita mie dar nici nu pot spune ca sunt o nefericita, pt ca sper s-o intalnesc intr-o zi.
M-as declara nefericita doar in cazul in care as avea alaturi de mine o persoana nepotrivita si as renunta la sentimentele si la necesitatile mele afective, cand mi-as pierde speranta ca mi le pot satisface, cand m-as minti pe mine ca e bine si asa rau, cand as afirma ca fericirea e doar o iluzie!
Asadar, pentru mine, a fi fericita inseamna a nu-mi pierde speranta si increderea, inseamna a cauta, a descoperi, a fi sincer cu tine si cu cei din jur.
Ai foarte mare dreptate când spui că nefericirea este caracterizată prin renunţarea la sentimentele şi necesităţile afective. Mai bine de atât nu poate fi spus. Şi cred că mulţi sunt oamenii care se mulţumesc cu “locuri călduţe” alături de oameni care nu-i fac să simtă nimic… Îşi semnează sentinţa cu mâna lor.
nu cred ca fericirea este o iluzie. sau da, este o iluzie daca te gandesti la ea ca la un status constant si de lunga durata. Fericirea exista, dar se masoara in clipe. Daca esti langa omul potrivit, cu siguranta vei avea destule clipe de acest fel, dar asta nu inseamna ca vei fi scutit de momentele urate care fac si ele parte din viata. Viata e frumoasa, mai ales daca stim sa savuram cat mai intens clipele pozitive si sa avem puterea de-a merge inainte atunci cand trecem prin momente grele.
Lângă omul potrivit se simplifică lucrurile. Ai dreptate că fericirea se măsoară în clipe.
Cât despre momentele urâte care apar, eu cred că sunt absolut normale în orice cuplu de pretutindeni. Nu pot fi numai momente frumoase, trebuie să fie un echilibru.