Cu gândul la plajă, bronz sănătos (deci loţiuni de protecţie care ne feresc de arsuri solare şi multe alte probleme), bălăceală, gagici cu trupuri frumos lucrate la sală… am ajuns să verific ofertele de la agenţia J’info Tours. M-am uitat la mai multe variante cu avion inclus. Pentru mine iese din discuţie autocarul, căci uneori mi-e rău pe drum chiar şi pe distanţe mici, de 20km de exemplu, deci clar nu autocar. Şi parcă n-aş vrea să mergem nici cu maşina personală în Turcia (am citit mai multe păreri şi am ajuns la concluzia că nu e bine să stai stresat în privinţa parcării pe perioada vacanţei). Deci avionul este clar soluţia potrivită.
Am găsit pentru Turcia, cu drum dus-întors cu avionul, pentru 6 nopţi, oferte care pornesc de la 349 euro. Acesta este preţul pentru un hotel de 3 stele. Cine vrea mai mult lux, se orientează către preţuri mai mari un pic, în funcţie de preferinţe. Dar hotel de 3 stele pentru mine este ok. Am mai plecat în urmă cu 4 ani într-o vacanţă în Bulgaria la un hotel de 3 stele şi a fost lux. Hotelurile din România sunt departe de cele din străinătate, mă refer strict la partea de curăţenie şi la cât de nou este mobilierul şi restul chestiilor. Ar fi mult prea multe de zis aici.
Revenind la J’info Tours, până acum n-am mai intrat la ei pe site (jinfotours.ro), dar i-am descoperit foarte recent şi mi se par bune ofertele lor. Aruncă şi tu un ochi şi spune-mi, comparativ cu vacanţele cu care te-ai obişnuit, cum ţi se par preţurile. Aştept păreri cu mare interes. Eu în Turcia n-am mai fost până acum, dar toată lumea zice „Du-te, Ioana, du-te!” :)). Bine ar fi să mă duc într-o vacanţă şi să nu mă mai intorc. Să o duc aşa de bine încât să rămân să mă stabilesc pe acolo, departe de România asta plină de politicieni care şi-au asigurat pensiile inclusiv pentru viaţa de apoi.
Mi-e un dor nebun să plec pe undeva. Chiar am nevoie de o vacanţă, având în vedere că anul trecut am sărit etapa asta, din păcate. Anul acesta mă duc şi singură, dacă e nevoie, dar mă duc! Îmi fac bagajul şi am plecat, simple as that! Fără regrete, fără remuşcări, că am doar o viaţă. Şi plănuiesc să o trăiesc aşa cum merit. Ar trebui să plec în două vacanţe anul acesta, ca să mă revanşez faţă de anul trecut.
Aştept păreri despre cele mai interesante destinaţii din Turcia (preferabil), dar sunt deschisă şi altor idei.
Eu plec rar in vacanta dar iti spun sincer ca, daca as merge anul asta la mare, as prefera sa merg in Turcia sau in Grecia decat sa merg la Constanta. Preturile sunt asemanatoare si conditiile sunt net superioare in strainatate.
E foarte adevarat ce spui. Am mers si in Romania in trecutul apropiat, dar preturile sunt asemanatoare, uneori chiar mai piperate la noi decat in strainatate.
Au oferte bune și vacanțele la ei sunt de vis!
In Turcia si cand te “fura” si stii sigur ca asta se intampla, te fac sa te simti prea bine ca sa iti mai pese :))) Este o experienta excelenta ca turist, dar nu te sfatuiesc sa te duci de una singura, daca ai de gand sa te plimbi in afara hotelului.
Despre hotel pot sa iti fac o singura recomandare: verifica-l pe tripadvisor, unde gasesti inclusiv poze facute de turisti. Si in Turcia e o situatie ciudata cu stelele, si la numarul de trei poti gasi unele exceptionale, dar si darapanaturi.
Inainte ma uitam des pe tripadvisor, nu stiu de ce n-am mai facut-o in ultima vreme. Multumesc pentru idei :*
Nu am fost în Turcia niciodată, deşi am avut posibilitatea. Am o verişoară căsătorită acolo şi o să întreb. Revin cu detalii sincere.
Eu zic ca imediat dupa ce te faci bine, sa pleci intr-o frumoasa vacanta 😀 asa ca fa-te bine repede! Te pup, Nicu!