Job (şi un semn mare al întrebării)

             Azi am fost la interviu. Şi da şi nu. Povestea e următoarea…
             Am sunat o prietenă pentru a-i transmite ceva şi 15 minute mai târziu mă întâlneam deja cu ea pentru a o însoţi la un interviu. Ajunse fiind acolo, neavând ce face în timp ce-mi aşteptam prietena, mi-am trecut ochii peste cerinţe şi m-am simţit aptă pentru ele. Am cerut un CV de la recepţie, l-am completat şi l-am oferit uneia dintre persoanele responsabile cu angajările. Mi-au cerut să aştept. Am aşteptat. Am aşteptat…
             Era o grămadă de lume. Prietena mea terminase de mult, ea având CV-ul dinainte.
             După 3 ore a urmat pauza de masă a persoanelor ce se ocupau de interviuri. N-am mai aşteptat. Poate mă duc mâine după cursuri. Sau poate nu. Poate nu-mi doresc suficient de mult acest job. Admit că nu traversez cea mai plăcută perioadă din ultima vreme, fiind foarte indecisă, iritată şi sarcastică. Mai ironică decât de obicei.

             Partea bună a zilei (pentru că, ei bine, există şi o parte bună) este că am pus ochii pe lalele. Îmi bătea vântul prin buzunare 🙂
             Partea bună, pentru că despre ea era vorba, este că prietena mea s-a oferit să-mi cumpere. A fost un gest care m-a entuziasmat şi pe care îl voi ţine minte. Nu sunt la prima întâmplare de acest gen. În primăvară am primit lalele de la o altă prietenă. Situaţia era cam la fel… eram în trecere pe lângă o florărie (n-aveam niciun ban) şi am rămnit la lalele. Sunt gesturi care, făcute la timpul potrivit, valorează enorm.

UPDATE
M-au sunat de la firmă pentru a-mi programa un interviu mâine. Mă întreb oare ce anume le-a plăcut din CV… Oricum, sper să iasă bine 🙂