Ştiaţi că rata şomajului în România este de 9,6%? Dar faptul că stăm mai bine decât multe alte ţări europene? „Avantajul” este că în ţara noastră procentul a stagnat de vreun an de zile, pe când în alte ţări şomajul este în continuă creştere. De exemplu, rata şomajului în rândul tinerilor în ţări precum Spania, Grecia, Italia, Portugalia, Slovacia, Lituania, Letonia şi Irlanda a atras atât de mult atenţia încât Comisia Europeană va crea grupuri de acţiune pentru stabilizarea situaţiei. Subiectul este unul sensibil chiar şi în România. Dar noi, de bine de rău, măcar vrem să muncim, vrem un trai mai bun, vrem să pornim pe drumul nostru. Scriu aceste rânduri nu atât de mult pentru bucureşteni, cât pentru cei care sunt în capitală pentru că au fost împinşi de la spate de pasiunea pentru carieră, cei care se confruntă uneori cu probleme financiare majore, în ciuda eforturilor lor, şi care sunt nevoiţi să schimbe chiria ori alte astfel de aspecte. Se caută job-uri în Bucureşti prin AptJob! Se caută job-uri şi pentru alte oraşe din ţară, precum Piteşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu Mureş şi Suceava, dar mă axez mai mult pe capitală deoarece ştiu că majoritatea vizitatorilor mei vin de acolo.
Platforma este foarte uşor de folosit, user-friendly, şi ajută atât persoanele cu experienţă cât şi tinerii care fac primii paşi în câmpul muncii. În ce constă acest ajutor? Datorită faptului că ne aflăm în continuă schimbare, platforma AptJob te îndeamnă să renunţi la vechile CV-uri, cele scrise, fie ele de tip european sau nu, şi să optezi mai degrabă pentru un CV video. Avantajul este că CV-ul video, fiind dinamic, este mult mai atrăgător pentru angajatori. O combinaţie reuşită între CV-ul clasic şi un interviu. Firmele care fac angajări au ocazia de a pune ochii pe modul în care vorbeşti şi dinamismul de care dai dovadă. Cele mai multe oferte se fac pentru locuri de muncă Java pentru ingineri programatori, domeniul IT fiind în continuă dezvoltare (România se află chiar în topul ţărilor cu cele mai bune servicii oferite în acest domeniu). Dar veţi găsi şi multe alte oferte tentante! Nu aveţi nimic de pierdut dacă încercaţi. Veţi găsi locuri de muncă diverse, dar majoritatea sunt pentru a vă ajuta să vă dezvoltaţi şi a vă construi o carieră solidă.
Dacă sunteţi cunoscători de limba italiană, limba greacă, limba rusă şi multe altele, aveţi oportunitatea de construire a unei cariere pe acest segment. Iată câteva dintre job-urile de acest fel:
– Smart Quote Specialist with Greek
– Partner Compensation Analyst with Turkish/Arabic
– Smart Quote Specialist with Czech/Slovak
– Specialist de operaţiuni – limba rusă
– Support Analyst – French
– IT Support Specialist – Spanish
– Helpdesk Travel Agent – French
– IT Support Specialist – limba italiană
Şi mă opresc aici, deoarece lista job-urilor disponibile este foarte mare. Aţi înţeles ceea ce am vrut să vă transmit, anume că dacă sunteţi cunoscători de limbă străină (sau limbi străine, dacă e cazul) vă puteţi axa pe acest lucru. Dacă nu, oferta de job-uri este oricum foarte bogată. Important este să aveţi voinţă 😉
Succes!

Am citit si eu recent intr-un ziar economic online, nu imi aduc aminte exact care din ele, ideea ca Romania sta foarte bine in domeniul IT si ne dezvoltam serios in continuare pe acest segment. E foarte bine, este un job al viitorului.
Da, chiar este un job al viitorului. Ne dezvoltam din ce in ce mai mult in acest domeniu. Cineva de la Microsoft afirma intr-un ziar american ca limba romana este a doua limba straina vorbita in cadrul companiei in cauza. Asadar romanii nostrii nu-s doar priceputi, sunt chiar foarte buni in domeniu.
Am lucrat in grecia o vara, pacat ca n-am invatat cuvintele care trebuia, termeni din domeniul asta. Dar, cine stie, avand in vedere ca deja stiu sa port o conversatie, ce era mai greu am invatat deja :d
Vointa sa fie! :*