Nu cred că mai există persoană care să nu fi auzit de „The Notebook”. Cred că face parte din categoria celor mai vizionate filme, alături de „A walk to remember”. Ambele sunt realizate după cărţi ale autorului Nicholas Sparks.
Nu ştiu dacă mi-a trecut vreodată prin minte să-mi cumpăr cartea „The Notebook” (Jurnalul unei iubiri), dar vag aşa parcă-mi amintesc să fi fost curioasă să o descopăr, la scurt timp după ce am văzut filmul pentru a doua oară. Anul acesta, de Sf. Ion, ziua mea de nume, am primit cadou această carte de la my friend Eliza. Ştie că îmi plac cărţile foarte mult.
Am citit-o destul de recent şi mă gândeam să scriu câteva rânduri despre ea, cu impresii la cald.
Cu fiecare rând pe care îl parcurgeam aveam în minte personajele din film. Îmi imaginam cum se mişcă şi cum simt, în funcţie de toate descrierile din carte. Asta-i diferenţa dintre carte şi film, poate chiar singura. Descrierile. Rândurile care nu sunt nici măcar şoptite într-un film, oricât de bun ar fi. E farmecul cărţii până la urmă, căci trebuie să fie cu ceva mai presus de film.
În rest nu are pasaje în plus. Deci filmul este făcut exact după carte, fără a distorsiona în vreun fel acţiunea sau personajele. Gotta appreciate that.
A fost o chestie mică de care m-am împiedicat totuşi. Editorul ori persoana responsabilă cu proofreading-ul a omis traducerea a două cuvinte. Două legume. Okra şi zucchini. Exact aşa apar în carte, la pagina 54 (când proragoniştii se revăd după ani buni şi ajung să gătească cina). E vorba, de fapt, de bame şi dovlecei. Alături de ceapă şi morcovi, acestea apărând în carte în limba română. N-am înţeles de ce două au fost traduse şi alte două nu. Dar mi s-a părut ciudat. Da, eu mă împiedic de detalii atunci când citesc. Îmi plac lucrurile bine făcute în general :D.
Pentru cine nu ştie filmul, deşi mă îndoiesc, The Notebook este povestea unei legături atât de puternice încât a sfidat orice regulă. Noah şi Allie se cunosc în tinereţe şi se îndrăgostesc unul de celălalt, dar părinţii fetei nu sunt de acord ca aceasta să rămână alături de un băiat de la ţară, aşa cum era Noah, mai ales că era tânără şi avea toată viaţa înainte. Spre fericirea părinţilor, Allie pleacă la studii şi ajunge să aibă o relaţie cu un foarte mare om de afaceri, urmând chiar să se căsătorească. Înainte de căsătorie, însă, Allie decide să îi facă o vizită lui Noah, deşi trecuseră 14 ani de când erau despărţiţi. Descoperă că sentimentele pentru el sunt mai puternice decât orice altceva a simţit vreodată pentru altă persoană. Deşi vrea să facă ceea ce e corect, adică să plece şi să-şi urmeze cursul normal al vieţii, ea renunţă la nuntă şi rămâne alături de Noah. Anii trec iar cei doi îmbătrânesc împreună, Noah fiind alături de ea chiar şi după ce Alzheimer-ul ucide amintirile ei. Sunt dimineţi în care ea nu-şi mai aminteşte deloc de el, şi nici de copiii lor, dar Noah continuă să-i fie alături. O dragoste… ca-n filme 😉
Şi câteva rânduri cu care am rezonat:
„Nu pot să dorm bine fără ea. Mă foiesc şi mă întorc, şi tânjesc după căldura ei, şi zac mai toată noaptea, cu ochii deschişi, privind umbrele care dansează pe tavan, ca nişte ciulini ce zboară prin deşert. Dorm două ore, dacă am noroc, şi mă trezesc înainte de ivirea zorilor. Nu pot să înţeleg asta.” (pag. 136)
