Leapşă primită de la Adizzy acum ceva timp. Azi mi-am amintit că n-am completat-o…
1) Ce carte aţi alege să deveniţi?
“Sunt aiurită şi se ia” de Caprice Crane. Pentru că defectele Ei sunt adorabile, amuzante, dubioase şi, doar câteodată, enervante. Dar până şi enervarea capătă o notă amuzantă. Iubesc protagonista cărţii. Dacă aş fi bărbat, ea ar fi “my type”…
2) Ce carte v-ar plăcea să recitiţi din nou şi din nou şi din nou?
“Dragostea durează 3 ani” de Frédéric Beigbeder – pentru că relatările sunt realiste şi nesiropoase iar momentele soft sunt bine dozate.
3) Considerând că nu se mai pot tipări cărţi vreodată, vieţile diverşilor oameni devin ele însele legende şi drame recitate. Viaţa dumneavoastră ce aţi dori să fie? Poveste de dragoste, roman de aventuri, carte de filosofie?
Poveste de dragoste atipică. De ce să fiu nesimţită şi să nu recunosc că-mi doresc ceva bun? Da, ne iubim, ok. Şi… asta-i tot? Nu chiar. Eu îl las să facă ce vrea, cum vrea şi cu cine vrea (atâta vreme cât nu se întoarce acasă cu boli). În schimb, el mă asigură că “no matter what” va fi acolo pentru mine. Da, sunt geloasă de fiecare dată când ştiu că se duce să-şi exerseze abilităţile de cuceritor, dar ştiu că panaramele sunt provizorii, tot la mine se întoarce. Ştiu că e naivă încrederea asta, dar atâta vreme cât încă e aici, n-am de ce să fiu supărată.
4) Cât de departe aţi merge pentru cuvântul scris? Consideraţi că sunteţi acum 4-5 secole, există încă dansuri şi muzică şi cântări şi povestiri şi toate cele, doar scriitură nu. Cât de tare v-ar lipsi?
Cum poate să-mi lipsească ceva despre care nu ştiu nimic? E ca şi cum aş zice că mi-ar lipsi viaţa pe Marte, dinainte să ajung pe Marte şi să am habar cum e.
5) Dacă v-aţi transforma ACUM în carte, câte pagini ar avea şi ce ar fi?
În calitate de carte, mi-ar plăcea să fiu grasă. Minim 1.000 de pagini. Probabil aş alege să mă transform în dicţionar, cel mai probabil de limba română. Vine şi argumentul acum… Pentru că întotdeauna mi-au plăcut definiţiile, m-am exprimat şi încă mă exprim cu prea multe cuvinte, de cele mai multe ori mă rezum la lucruri în funcţie de ceea ce înseamnă ele nu de ceea ce vreau eu să însemne, le iau ca atare; de fapt multe lucruri şi mai ales cuvinte iau ca atare, mai întâi sensul denotativ şi apoi pe cel conotativ, asemeni dicţionarului. Şi am ales tocmai dicţionarul de limba română pentru că este o limbă grea(dificilă), dar frumoasă. Sunt şi eu destul de dificilă şi am şi părţile mele frumoase. Plus că, în calitate de dicţionar, aş avea posibilitatea să fiu utilă (iar la asta cred că mă pricep cel mai bine). Îmi place să fiu de folos, indiferent de persoana care are nevoie, în ochii mei femeia de serviciu şi directorul firmei X au drepturi egale. În ochii mei.
Dacă vreţi să preluaţi leapşa, sunteţi liberi să o faceţi. Dacă nu aveţi blog, puteţi să o completaţi într-un comentariu la acest post.
Sunt doar 5 întrebări, nu durează mult. Argumentele sunt opţionale.
1) Ce carte aţi alege să deveniţi?
Zero(Istoria unei idei periculoase)
2) Ce carte v-ar plăcea să recitiţi din nou şi din nou şi din nou?
Joey Goebel – Torturati-l pe artist
Chuck Palahniuk – Fight Club
John Fowles – The Magus(the Godgame) pentru ca “There is always a new solitude to discover”
3) Considerând că nu se mai pot tipări cărţi vreodată, vieţile diverşilor oameni devin ele însele legende şi drame recitate. Viaţa dumneavoastră ce aţi dori să fie? Poveste de dragoste, roman de aventuri, carte de filosofie?
Biblie. Are de toate pentru toti. Razboi, sex, filosofie… si mai si functioneaza ca formator de opinie.
4) Cât de departe aţi merge pentru cuvântul scris? Consideraţi că sunteţi acum 4-5 secole, există încă dansuri şi muzică şi cântări şi povestiri şi toate cele, doar scriitură nu. Cât de tare v-ar lipsi?
de acord cu Ioana
5) Dacă v-aţi transforma ACUM în carte, câte pagini ar avea şi ce ar fi?
Nedefinit. ACUM ar fi inca nescris si nu prea conteaza numarul de pagini. Tampit formulata intrebarea. Ar fi carte(d’oh).(Probabil biografie/cronica)
Completarea de la “The Magus” mi se pare interesanta, suficient incat sa o caut. Dupa ce o gasesc si, implicit, o citesc, am sa-ti spun cum mi s-a parut.
P.S.: merci!
Pai merge cam asa: sigur o sa-ti placa
“I acquired expensive habits and affected manners. I got a third-class degree and a first-class illusion: that I was a poet. But nothing could have been less poetic that my seeing-through-all boredom with life in general and with making a living in particular. I was too green to know that all cynicism masks a failure to cope– an impotence, in short; and that to despise all effort is the greatest effort of all. But I did absorb a small dose of one permanently useful thing, Oxford’s greatest gift to civilized life: Socratic honesty. It showed me, very intermittently, that it is not enough to revolt against one’s past. One day I was outrageously bitter among some friends about the Army; back in my own rooms later it suddenly struck me that just because I said with impunity things that would have apoplexed my dead father, I was still no less under his influence. The truth was I was not a cynic by nature, only by revolt. I had gotten away from what I hated, but I hadn’t found where I loved, and so I pretended that there was nowhere to love. Handsomely equipped to fail, I went out into the world.”
Trebuie sa o am! ^:)^