Există printre noi oameni care să nu-şi amintească întâmplări ridicole din copilărie? Iniţial aş fi zis că sunt excluşi de la astfel de amintiri copiii cărora nu le-a lipsit nimic, căci ei n-au fost nevoiţi să apeleze la înşelătorii pentru a obţine anumite lucruri de la copiii cu care se întâlneau în faţa blocului. Ei aveau deja tot ce îşi doreau. Ulterior mi-am dat seama că greşesc. Ei erau, oarecum, cele mai comune victime. Stai că-ţi explic cum m-am făcut de râs de câteva ori. Cert este că, deşi sunt fată, când era vorba de maşinuţe eram prima care ţopăia şi care-şi muşca buzele în faţa vitrinelor cu astfel de jucării.
Nu ştiu cum par pentru voi în prezent, dar am fost destul de băieţică în copilărie şi… vorbesc rar despre asta pentru că uneori am senzaţia că oamenii uită că sunt fată. E un sentiment ciudat. Acum, mare fiind, chiar vreau să mă comport ca o fetiţă. În trecut, însă, lucrurile stăteau cu totul altfel…
N-o să uit niciodată că am fost fraierită de două ori în scara blocului, la parter, acolo unde era locul nostru de întâlnire. Noi, copiii de la scara B, dar şi copii de la alte blocuri. La noi la bloc aveau loc întrunirile din zona aia. Fie soare, fie nor, fie ploaie, fie zăpadă, am scos peri albi vecinilor de la parter. Ieşeau de multe ori la noi şi ne spuneau că, dacă nu vorbim mai încet, ies iar la noi şi ne dau afară din scara blocului. Dar să revin la partea în care am fost fraierită.
Primisem cadou o maşinuţă mare. Bine, nu-ţi imagina chiar o maşinuţă mare, era de vreo 30cm lungime, o basculantă din plastic. Însă în mâinile mele mici, în braţele mele când o cuprindeam… era mare. Era cea mai mare maşinuţă pe care o primisem vreodată. Weekend-ul a trecut şi m-am întors la bunici, în micro 3, acolo unde stăteam în cea mai mare parte a timpului. Sunt unul dintre acei copii ai căror părinţi lucrau tot timpul, motiv pentru care am fost crescută de bunici până la 8 ani. Şi de sora tatălui meu. Revenită în micro 3, acolo unde aveam prieteni tot băieţi, ne-am întrunit în scara blocului cu maşinuţele noastre. Eu, evident, cu basculanta cea nouă.
Ce crezi? Câteva ore mai târziu mă întorceam acasă cu două maşinuţe mici. Făcusem schimb. Mă simţeam foarte bine cu afacerea mea, chiar dacă fusesem fraierită calumea. Eram aşa de fericită de schimb în sine, încât nu-mi dădeam seama că basculanta mea nu mai era a mea. Am intrat în casă, moment în care ai mei m-au întrebat „Unde-i maşinuţa cu care ai plecat?”, iar eu am replicat, arătând spre cele două maşinuţe mici – „Am dat-o. Uite ce am! ♥”. Am fost un pic mustrată, evident, după care m-au făcut să le zic cui i-o dădusem. That moment… când bunicul, plutonier adjutant în armată, se duce acasă la X şi îi cere basculanta mea de plastic. Era, totuşi, o basculantă frumoasă, că mi-o aduc aminte şi acum. Genul de jucărie precum cele de la Noriel, de calitate, pe care toţi băieţii de la bloc şi-o doreau, dar doar unul reuşise să mă păcălească să facem schimb. Probabil îmi plăcea de el :))
Am înţeles că făcusem o afacere proastă în momentul în care bunicul mi-a readus acasă basculanta. De atunci am învăţat o lecţie foarte importantă.
Ce-i al meu e pus deoparte!
=))))) Chiar sambata discutam cu sisters cat de mult detestam cand ma prosteau cu diferite lucruri. Ele fiind mult mai mari decat mine, nici nu se chinuiau prea mult sa le iasa pacaleala. Jucam elasticul cu ele si of course ca ma foloseau precum stalp. Cand intr-un final protestam si eu ca vreau sa vina si randul meu, ma lasau, dar elasticul urca brusc pana la un nivel unde nu reuseam sa trec de 3 :)))) Sau cand mancam cartofi prajiti (cred ca de 4 ori pe an aveam parte) si imi distrageau atentia de la mancare si imi furau din farfurie. Asa de mare era furtul, incat ajungea sa mai faca bunica-mea inca un rand 😀
N-am frati sau surori, dar am trecut si eu prin chestia asta cu furtul din farfurie. Apoi m-am facut mai mare si am inceput si eu sa fur din farfuriile altora :)))
Teodora, dar tu ai fost chinuita rau, nu gluma! :))))
Eu stiam ca mai toti care au frati si surori au trecut prin astfel de chestii ^^
E un fel de regula, ca cei mari sa ii chinuie pe cei mici. Indiferent daca e diferenta de 1 an sau 10.
Oooooo nu! Fazele cand ma prosteau sunt subiect de glume acum si mi se par dead funny. Am niste surori exceptionale care ma iubesc, inca au mare grija de mine si propriu zis au tinut si tin locul unei mame. Mult timp am crezut ca asa e by default relatia intre frati si abia mai recent am inteles ca sunt mega norocoasa :D.
Frumoasă maşina! îmi aduc şi eu aminte foarte bine de acea basculantă. M-am urcat în ea, am cărat nisip, mi-am plimbat căţelul, până i-au căzut roţile.
Faine timpuri.
Toate vremurile au ceva frumos, ceva aparte…
Ce ma bucur ca nu sunt singura care a patit-o. Eu adusesem de la bloc o pusca de plastic de ultima generatie si un vecin cu vreo doi ani mai mare ca mine pusese ochii pe ea. Pe ce credeti ca i-am dat-o? Pe un balon. Cand a auzit mamaie, mai sa se duca sa il bata. Facusem afacere!
Si tu la fel de afacerista ca mine :))