Cel mai bine scriu când sunt în dormitorul meu, motivată de culorile din jur şi de toate lucrurile pe care le-am făcut cu mâna mea şi ulterior le-am lipit pe pereţi. Când e criză, improvizezi. Când trece criza, laşi aşa, că parcă e frumos. Aşa şi cu mine…
Cel mai bine scriu de acasă pentru că doar stilul ăsta-l cunosc. Laptopul meu funcţionează doar conectat la priză şi doar în condiţiile impuse de el (v-am povestit acum ceva vreme, nu foarte de mult). Pe telefon, sincer, scriam înainte la notes, dar m-am dezobişnuit din cauză că nu puteam scrie suficient de mult, iar a scrie puţin însemna să pierd formulări frumoase şi detalii grozave. Aşa că am renunţat la metoda asta cu smartphone-ul. Direct pe server, la draft? Mnu, că n-am net suficient şi oricum am un abonament cam spicy pentru cât folosesc eu telefonul.
Poate aş fi mai inspirată să scriu atunci când mă aşez pe bordură, în toiul zilei, pentru că obosesc şi toate băncile sunt ocupate. Poate că aş fi mai inspirată să notez ceva când sunt la piscină sau în tren, singură în parc sau când îl aştept pe el, într-o grămadă de alte circumstanţe şi momente mult mai potrivite decât între cei patru pereţi. Dar astea-s circumstanţele şi… alţii o duc mai rău de atât. Alţii poate n-au laptop deloc, aşa că o să-ncetez să mai fiu ipocrită şi să mă vait din cauza asta. Alţii, în loc de domeniu şi găzduire, şi-au luat tablete mişto. Cu ce mă încălzeşte domeniul?
Există atât de multe decizii pe care le luăm şi tot atâtea variante ca lucrurile să se întâmple total diferit. Dar sunt mulţumită. Am un acoperiş deasupra capului şi am şi resurse ca să scriu. Restul sunt doar mizerii de care ne împiedicăm.
Nu ai cum sa ai o reusita in viata daca nu te afli pe deplin intr-o stare de comoditate cu situatia respectiva. Trebuie sa te simti bine intr-un anume context pentru ca lucrurile sa mearga asa cum vrei.
Comoditatea n-a fost prea multa vreme pe lista mea. Nu sunt adepta zonei de comfort. Nimic extraordinar nu se intampla acolo.
eu imi scriu notite in telefon, de fiecare data cand imi vine o idee de scris. uneori scriu in caietul pe care il port mereu pentru asta, in ghiozdan.
si sa public am nevoie doar de laptopul meu (imi e greu pe alte tastaturi) si de internet. cred ca pot scrie pe blog si stand pe calea ferata, in timp ce vine trenul. :)) (as muri de batranete, in worst case scenario)
Si eu ma simt mai inspirata cand am laptopul meu cu tastatura mea. Altfel… simt ca ceva e in neregula :d