Women's World

Machiajul nu e doar despre practică, ci în egală măsură și despre pregătirea teoretică

By | 17.03.2019 | 0 Comment

machiajul & pink hair don't care

Machiajul nu e doar despre linia perfectă de eyeliner sau despre combinarea culorilor fardurilor în așa fel încât rezultatul să fie admirabil. Machiajul este și despre alegerea nuanței potrivite de font de ten. Sau poate ar trebui să spun mai bine de atât că machiajul este mai ales despre alegerea nuanței potrivite de fond de ten. În vremuri ca cele de acum, când foarte multe persoane lucrează deja ca make-up artiști, de ce insist eu să fac un curs de machiaj și ce anume cred că mă va diferenția de concurență? M-am înscris la cursul de machiaj de la Institutul Eurocor, a cărui teorie constă în 8 caiete de curs de câte aproximativ 50 de pagini fiecare (deci un total de vreo 400 de pagini în format A4), în ideea de a fi perfect pregătită să le ofer doamnelor și domnișoarelor machiaj de calitate de la A la Z.

În primul rând, eu, atunci când sunt clientă, nu vreau să fiu machiată de cineva care nu a făcut în prealabil cel puțin un curs. Studiul are rostul lui. De exemplu, deși și eu știam multe lucruri despre machiaj înainte să mă înscriu la cursul de la Istitutul Eurocor, sunt totuși informații în fiecare pachet de studiu pe care nu le-aș fi cunoscut altfel. Mai exact cursurile de machiaj, dacă au baza teoretică bună, trebuie să ne învețe și cum anume să depistăm tipurile de ten, iar aici nu e vorba doar de clasicele variante (ten normal, gras, uscat, mixt sau acneic), ci și despre tenul cuperozic ori chiar tenul sensibil și cu eventuale probleme (dermatită atopică, dermatită seboreică ș.a.m.d.). Machiajul perfect se construiește încă de la început, adică de la tipul potrivit de cremă hidratantă, factor de protecție solară și primer. Aceste produse sunt esențiale și în rezistența machiajului, dacă sunt alese conform tipului de ten, cât și în evitarea unor probleme (așa cum sunt iritațiile).

În al doilea rând, este foarte importantă alegerea nuanței corecte a fondului de ten. Contează și produsul în sine, desigur, mai ales dacă e vorba de un ten sensibil, cu dermatită sau alte probleme ale pielii (motiv pentru care mi-am promis că în trusa de machiaj voi avea și dermatocosmetice pentru a mă asigura că totul este perfect și pentru clientele cu ten problematic). Nuanța fondului de ten contează, aș zice, în procent de 90%. Dincolo de intensitate, mai deschisă sau mai închisă, trebuie să dăm mare atenție subtonului pielii, care poate fi cald, rece ori neutru. Un make-up artist care stabilește incorect acești parametri va sfârși prin alegerea incorectă a nuanței fondului de ten, iar machiajul riscă să arate precum o mască. Am văzut asta în cazul mai multor persoane, atât personal cât și în poze pe rețelele de socializare. Iată un motiv în plus pentru care am decis că e important să am un curs în domeniu, astfel încât să nu existe probleme de acest fel din partea mea.

În al treilea rând, sunt multe persoane care realizează diferite tipuri de machiaj pentru diferite tipuri de evenimente, rezultatele fiind foarte frumoase, însă nu sterilizează pensulele corespunzător. Ce înseamnă asta? Un make-up artist ar trebui să aibă mai multe seturi de pensule de machiaj, astfel încât pensulele să poată fi schimbate pentru fiecare clientă în parte în decursul aceleiași zile, iar la final toate pensulele și restul ustensilelor să fie sterilizate corespunzător. Una din prietenele mele mi-a spus că am ales un domeniu de activitate tare costisitor, având în vedere că îmi doresc să fac totul ca la carte – să investesc în produse de calitate, inclusiv produse dermatocosmetice de machiaj, să am suficiente pensule pentru aplicarea produselor, să am un sterilizator bun și chiar să mă pot deplasa în diferite locații în caz de nevoie. Sunt chestiuni pe care le cunosc, cu care sunt întru totul de acord (având în vedere că eu, la rândul meu, sunt în sine o clientă pretențioasă) și pe care îmi iau angajamentul să le respect întocmai atunci când voi începe să practic meseria de make-up artist.

În prezent am trecut de jumătatea cursului de machiaj de la Institutul Eurocor și mă declar mulțumită de el. L-am ales ca bază teoretică pentru că știam că ei sunt buni pe așa ceva, pentru că am mai făcut un curs la ei, însă în cadrul temelor pe care le primesc la cursul prin corespondență am și exerciții practice. La finalizarea acestui curs voi începe și unul intens pe partea de practică și abia apoi consider că voi fi pregătită să ofer servicii de machiaj profesional. Ceea ce îmi doresc cel mai mult este să-mi tratez clientele cu același respect cu care și mie îmi place să fiu tratată atunci când apelez la diferite servicii din zona de beauty și nu numai. ♥

Lots of hugs, my beautiful ones!

*Photo by Ksenia Polovodova on Unsplash.

Leave a Reply