Am două chestii să vă spun azi şi mi-e greu să mă decid care să fie ordinea lor. Hai să facem aşa: le menţionez pe ambele, iar ulterior vă dau detalii despre ele (şi puteţi să le citiţi în ordinea în care vreţi). E bine, da? 😀
1. Am primit o provocare de la Mircea Hodârnău. El vrea să ştie cu ce trupe sau artişti locali se mândresc bloggerii din Campionatul Naţional de Blogging. O provocare pe care o accept!
2. Mircea Hodârnău lansează în curând două volume sub numele “Medieşenii rock and roll”, ambele cu informaţii despre activitatea culturală din Mediaş, judeţul Sibiu, din perioada anilor 1950-2015.
Cum am promis, le iau pe rând. Iar voi le citiţi în ordinea dictată de curiozitate.
1.
Admit, am stat ceva să mă gândesc la partea asta. Iar apoi mi-am amintit de Sora Ramona, una dintre fetele care au format cândva trupa Wassabi. Şi-au făcut debutul în 2007, dar câţiva ani mai târziu fiecare a pornit pe propriul drum. Sora Ramona ajungând astfel să aibă o colaborare de durată cu Liviu Hodor. Toată lumea îşi aduce aminte de hit-ul “sweet love” care se auzea peste tot în 2011 şi 2012. Piesa e bună chiar şi acum, nu pare că au trecut 5 ani de atunci.
O ştiu pe Ramona din vedere, de când aveam vreo 9 ani şi mergeam la Clubul Copiilor din oraşul Pucioasa (jud. Dâmboviţa). Cânta încă de pe atunci, deci să fie vreo 16 ani. De parcă nu era suficient că era cea mai bună de la muzică, era şi cea mai bună de la cursul de pictură. Era grozavă la pictură! Dar, na, arta în România nu prinde aşa de bine, din păcate. Faptul că a ales muzica a fost probabil cea mai bună decizie.
Încă o chestie pentru care mi-a plăcut de ea este faptul că îşi făcea singură unele haine. Practic, este unul dintre acei oameni care au ajuns departe prin forţe proprii. A muncit foarte mult pentru cariera ei. Mi-o aduc aminte un pic fiţoasă, dar aşa mi se păreau majoritatea fetelor populare pe atunci. Eram un copil, nu ştiam prea multe şi, cu siguranţă, nici la oameni nu mă pricepeam. Deci e mult probabil să fi greşit la partea asta.
2.
Andrei Partos scrie că “Dacă fiecare localitate medie sau mare ar avea câte un Mircea Hodârnău, istoria pop-rock a României s-ar scrie singură.”
Despre ce sunt cele două volume pe care Mircea Hodârnău le va lansa în curând? Primul prezintă cele mai importante formaţii şi interpreţi de muzică pop-rock din Mediaş, din perioada anilor 1950-2015. Iar al doilea volum este un amalgam de 34 de interviuri cu personalităţi medieşene din domeniul muzicii. O grămadă de informaţii interesante, asta nu doar pentru cei ai locului, ci pentru toţi românii interesaţi de muzică. E vorba, de fapt, despre o parte din istoria muzicală românească.
Evenimentul de lansare va avea intrarea liberă şi se va ţine pe 27 februarie, începând cu ora 19:00, la Sala Traube. Lansarea cărţii „Medieşenii rock and roll” va cuprinde inclusiv un concert susţinut de câţiva dintre eroii cărţii. 😉