Meet my PC!

Totul a început când mi-am șters prima dată unitatea de praf. Mi se părea amuzant să scot şuruburile. După un timp am început să vreau să scot mai multe şuruburi pentru că mă plictiseam să le scot mereu şi mereu doar pe cele de la capac şi de la cooler, aşa că am descoperit maţele de la sursă. Era destul de pretty. Când am început să mă plictisesc şi de astea, n-am avut ce să mai fac şi am abandonat ştergerea unităţii. Era… boring.

Aveam două plăci de RAM, una de 1GB (femeia) şi una de 256MB (bărbatul). Într-o zi, asta mare m-a ameninţat că dacă nu-i aduc unul de vârsta ei, cedează. Am întrebat-o de ce şi nenorocita mi-a mărturist că s-a îndrăgostit de curentul electric. Până-ntr-o zi când… a ars-o curentul de-a ucis-o. Bagaboanta aia de priză nu avea împământare. A fost numai vina ei că mi-a murit placa şi am rămas cu puştiul de 256MB care, fie vorba între noi, se mişca încetişor.

Unitatea bătrână… Hard-ul slăbuţ, ramii abia dacă se simţeau şi alte cele. Zic “hai să o schimb“. Şi pentru că sunt blondă (undercover, rămâne între noi) nu am ascultat ce-mi zicea my BF, să iau unitatea pe bucăţi. Eu, nu, Batman, Batman! Am luat-o de-a gata că era lenea mare să mă complic să-l chem să o monteze dacă o luam pe bucăţi. Toate bune şi frumoase… După două, maxim trei săptămâni… o trimiteam deja la Cluj pe garanţie, să-mi schimbe placa de bază. Trei săptămâni am stat pe uscat. Îmi lipsea tehnologia, pe bune că da!

După trei săptămâni, când a ajuns unitatea din nou acasă (gen fiica rătăcitoare s-a întors), lucrurile stăteau binişor. Până când m-a lăsat placa de RAM. Era d-aia ieftină, i-a plăcut să se ardă. Am cumpărat una serioasă (aşa ca mine) şi n-am mai avut probleme. Am desfăcut capacul, mi-am băgat… nasul în ea de unitate şi am micţionat pe garanţie pentru că n-aveam de gând să stau încă 3 săptămâni fără unitate doar pentru o placă de RAM.

Cireaşa de pe tort… aseară mi s-a ars sursa. Vă rog fără glume cu replica lui MO (din serialul RObotzi).
Nervi. Supărare. Nervi. Târziu. Pe cine era să sun? Supărare. Nu venea nimeni la ora aia. Nervi. Supărare. Nervi.

După 5 minute.
M-am gândit să iau sursa de la unitatea veche. Mă uit la ea. Ea la mine. Mă uit din nou la ea… Nu am făcut asta niciodată. Când o desfăceam să o şterg de praf, nu scoteam mufele. Mă uitam aseară la ele, erau cam multe dar mi-am zis că n-am ce să greşesc, măcar încerc. Până la urmă nu erau decât nişte mufe. Mă uitam de unde le scot şi le puneam la cealaltă. Done! Cu o singură excepţie. M-am făcut verde-albastră la faţă de nervi când am descoperit că n-am decât o mufă ata şi restul sata. Trebuia să aleg (deşi nu era tocmai alegere). HDD sau DVDR. V-am zis că nu era tocmai alegere. Deci HDD.
E important să-l am şi pe al doilea pentru că, din precauţie, la fiecare sfârşit de săptămână salvez pe CD datele noi (din săptămâna cu pricina). Deci ce mă fac fără? Ok, panică şi nervi. Da, sunt o nervoasă de fel :))… Am apelat la bătrânul Google care ascunde în forumuri şi chestii utile nu doar idioţenii. Nişte indivizi pe acolo ziceau ceva de un adaptor Ata>Sata. Am cautat imagini cu adaptorul si, da, de asta aveam nevoie. Deci am nimerit un forum bun :)).

L-am sunat pe Silviu, care ştiam că nu doarme la ora aia, şi mi-am vărsat off-ul de final de zi. Azi de dimiiiiiiiiiiiiiii la ora 11 a venit şi mi-a adus un adaptor (cadou). Acum sunt mulţumită :D. Happy! Totul e în regulă acum. Mulţumesc pentru adaptor! :*

Articol similar: unusual love.