Ne distrăm şi învăţăm în acelaşi timp

Toţi cei care nu avem copii, atunci când vedem răsfăţaţi şi răzgâiaţi pui de oameni, ne gândim că ai noştri nu vor fi aşa. Ne gândim că o să-i educăm mai ceva ca la Casa Regală. De parcă am avea timp. Şi bani. Şi răbdare până în pânzele albe. Adevărul este undeva departe, departe de toate visele astea frumoase ale noastre. Copiii sunt agitaţi şi neascultători pentru că sunt noi pe lumea asta. Nu te poţi aştepta de la un puşti să fie înţelepciunea şi cuminţenia întruchipată. Hăh, că tu erai! Vezi-ţi lungul nasului! 😀 Generaţia mea a fost cuminte pentru că altfel luam bătaie. Nu câteva palme, nu ocazional, ci de vreo 5 ori pe săptămână. Şi, ca să scăpăm, trebuia să fim cuminţi. Şi să învăţăm bine. Şi să nu deschidem gura când n-am voie. Dar noi vrem să ne educăm copiii altfel. Vrem să mizăm pe jocuri educative în paralel cu formarea de la grădiniţă şi de la şcoală. De ce nu, chiar şi de la liceu.

Cred că este cu adevărat util pentru un copil să înveţe distrându-se. Eu, de exemplu, am avut 2 jocuri puzzle pe care le-am iubit. Şi cineva, la un moment dat, mi le-a furat. Dar eu am continuat să le iubesc şi încă mi le aduc aminte cum arătau. Unul, preferatul meu, era cu micuţa sirenă şi un peştişor galben frumos. Iubind aceste jocuri educative, m-am transformat uşor uşor într-o persoană ordonată. Extrem de ordonată. Uneori chiar obositor de ordonată.

Ideea este că jocurile educative au un rol important în dezvoltarea frumoasă a copiilor. Fie că vorbim de puzzle, şah şi altele care încă mai sunt la modă şi pentru generaţia de acum, fie că luăm în considerare noile jocuri educative apărute pe piaţă, ideea de bază este atât în beneficiul copilului, pe termen lung, dar şi al părintelui. Adică mai bine îl ţii ocupat cu tabla magnetică cu litere sau cu jocul cifrelor magnetice, decât să facă vreo prostie prin casă câtă vreme încerci să termini şi mâncarea dar şi curăţenia. Nu-i aşa că ar fi bun un joc educativ? În magazinele Noriel, dar şi pe site, există extrem de multe astfel de jocuri.

Cel mai mult, pentru copiii preşcolari, îmi plac jocurile cu litere şi cifre. Am un nepot care la 3 ani ştia deja să citească. Pe silabe, e adevărat, dar ştia să citească. Alţii, dacă stăm să ne gândim, ajung în clasa a doua şi încă mai încurcă literele. De aceea mă gândesc că e mult mai uşor pentru un copil să înveţe lucrurile astea de bază înainte de a merge la şcoală. Astfel încât, atunci când e nevoit să meargă la şcoală, mintea lui să fie deja antrenată, pregătită să asimileze mult mai multe lucruri noi decât un copil care o ia de la zero.

Mi-ar plăcea să am suficienţi bani încât să le fac cadou tuturor copiilor din familia mea, dar şi altor copii, jocuri educative. Acestea sunt o investiţie în viitorul lor. Dacă îi înveţi să fie ageri la minte de mici, mai târziu îţi vor mulţumi! Dacă nu prin cuvinte, atunci prin fapte.