Sunt bolnăvicioasă de când sunt mică. Nu e în totalitate vina naturii, unde se încadrează genele pe care le-am primit/moşenit, şi nici a mediului pe care generaţia mea l-a prins, cu poluare, alimente modificate genetic şi „un pic” de precipitaţii radioactive din cauza accidentului nuclear de la Cornobîl. Eu zic că e vina faptului că am trăit într-o familie unde frica şi stresul sunt învăţăturile pe care le-am primit. Totodată, e vina faptului că am fost obligată să mănânc, chiar şi atunci când nu mai puteam, motiv pentru care în prezent sunt o grămadă de alimente de care nu pot să mă ating pentru că îmi provoacă o anume repulsie amestecată cu sentimente de care insist să nu-mi amintesc şi-n scris. Lasă-le acolo, în trecut, în copilăria aia nu prea frumoasă pe care am avut-o.
De mică îmi fac tot felul de analize. Bine, nu chiar de foarte mică. Obişnuiam să fac cu regularitate analize la sânge. Când am mai crescut şi am văzut că se îngroaşă gluma cu greţurile de dimineaţă, cu incapacitatea de a lua în greutate, cu iritabilitatea care mă urmărea pretutindeni… am început să solicit trimiteri către mai multe investigaţii, unele chiar la clinici particulare de top, precum cea de aici.
Însă n-am avut mereu resursele necesare să merg la cei mai buni doctori, la cele mai renumite clinici, motiv pentru care au fost cazuri în care am cheltuit degeaba bani în clinici în care n-am rezolvat nimic. Acum doi ani am făcut investigaţii la glanda tiroidă (la gât). Primele vizite au fost la spitalul judeţean, unde mi s-a spus “A, păi tu eşti vărsător, sigur îţi imaginezi tot felul de chestii şi n-ai nimic, eşti sănătoasă”. Păi… mulţumesc. Dar eu mă aşteptam la o părere mai… profi. De când se pun diagnostice în funcţie de semnele astrale? Ulterior am mers la un cabinet de endocrinologie din sectorul privat. Am dat 100 de lei pentru ecografie la gât (glanda tiroidă), acţiune care a durat mai puţin de 5 minute, plus 80 de lei pentru consultaţie (un pic de vorbăraie). M-am bombănit singură că am mers tocmai la clinica respectivă, mai ales când am văzut că aş fi putut merge în Bucureşti, la o clinică de top, iar preţurile să nu difere foarte mult – de exemplu aici am văzut preţuri bune şi am şi auzit de bine de clinica respectivă.
Sper ca toate experienţele neplăcute şi alegerile proaste pe care le-am luat în trecut… să-mi fie învăţătură de minte.
În principiu am mai multă încredere în sistemul privat, pentru că medicii şi restul personalului din clinicile particulare sunt un pic mai motivaţi (economic), plus că au la dispoziţie aparatură mai bună şi condiţii mult mai bune (curăţenia e foarte importantă pentru mine, mai ales când e vorba de spaţii medicale).
Si eu tot la privat merg atunci cand am nevoie de consultatii medicale sau analize. Mi-e teama de spitalele de stat pentru ca arata horror, risti sa mai iei si vreo boala de pe acolo, Doamne Fereste! Dar pana una, alta, sanatate sa avem! 🙂
Te pup
Ai dreptate cu spitalele de stat. Multa sanatate si tie, Amy! :*
Asta e un subiect “dificil” pentru ca depinde foarte mult de medicii pe care ii intalnesti, atat in privat, cat si in public. Sunt foarte multe experiente neplacute in ambele parti, la fel cum sunt si experiente placute! Sper sa fii bine si sa alegi intelept de fiecare data!
Ai dreptate, Mara, sunt cazuri si cazuri. Ambele tipuri de institutii, publice si private, au medici buni. Insa spitalele de stat au dezavantajul ca nu sunt la fel de curate precum cele private, uneori lipsind si aparatura. Eu am vrut initial sa fac ecografia la glanda tiroida in spitalul judetean, ca nu aveam bani in perioada aia, dar mi s-a spus ca nu exista ecograf pentru asa ceva acolo. Dar exista bani pentru parcare noua, panselute in curtea spitalului, banci noi si scumpe, plus multe alte chestii. Sunt utile si astea, nu zic nu, dar cred totusi ca prioritatile ar trebui sa fie altele, de exemplu aparatura care lipseste.
Ma sperii cand citesc si realizez cat de mult ne asemanam :)) Am o boala mega performanata despre care toata lumea comenteaza “la varsta ta?”. Reumatism! :)) Partea funny e ca l-am facut la 4 ani si din cate am inteles am fost decoperita direct cu o forma destul de grava.
Eu ma tratez la stat, avand in vedere ca ambele sisters sunt doctori si tot platesc contributii. De la munca am abonament la Medlife, dar cand aud ca pot sa imi fac programare peste 3 luni, renunt direct. Se pare ca daca ai abonament nu esti tratat precum prioritate, deoarece nu incaseaza direct de la tine.
Imi pare rau sa aud asta. Sigur iti da batai de cap. Plus ca e aiurea sa nu poti sa cresti sanatos, sa te uiti lung la alti copii si sa-i vezi ca n-au nimic…
Daca as avea si eu pe cineva in sistemul de sanatate public, si eu as apela la el/ea. Deci iti inteleg perfect alegerea. Si, da, sunt de acord cu tine, uneori ma enerveaza la culme cand vreau sa-mi fac programare la privat si mi se spune ca cel mai devreme pot peste o luna sau chiar mai mult.
Siguranţă ai la privat. Dar ce te faci când nu ai cu ce să te descurci să mergi la cabinetul privat? Cunosc şi situaţii în care au fost eşecuri la privat.
Totul depinde de profesionalismul medicilor angajaţi.
Stiu ce spui, nici eu n-am avut mereu bani pentru a merge la privat.
Unde? La privat. Multa lume zicea ca e mai scump. Am o cunostinta care mi-a recomandat sa o duc pe mama la un spital privat pentru operatia de protezare de sold. Am refuzat pentru ca am zis ca e mai ieftin la un spital public. Nu stiu daca are sens sa dau cifre dar am ajuns la aproape acelasi pret, dand atentii pe toate partile si tot mi s-a parut ca mama a fost tratata precum un cartof.