Nu pleca fără să îți iei rămas bun. Mi-a sărit în ochi ideea asta și am decis să fac din ea un întreg material pe blog, azi, chiar în momentul de față. Sunt atât de multe situații în care se poate aplica, iar pe unele dintre ele le voi nota mai jos, cu drag și responsabilitate deopotrivă. Totodată voi explica obiectiv fiecare punct în parte, iar pe alocuri subiectiv (ca o notă personală, să-mi las amprenta asupra materialului, că după atâta timp și pasiune investite în blogging ăsta-i singurul lucru cu care rămân, amprenta).
De unde să nu pleci fără să-ți iei rămas bun?
• dintr-o relație
Cred că mulți s-au gândit fix la asta când au văzut titlul. E drept că puține sunt acele relații care încetează de comun acord, iar asta nu se întâmplă din incapacitatea cuiva de a renunța sau de a o lua de la capăt, ci în mare parte pentru că suntem atât de diferiți între noi încât e greu să fim pregătiți, în același timp, să mergem pe drumuri diferite.
Unii prind curaj mai devreme pentru a pune punct unei relații care nu merge. Alții se despart din motive dureroase, precum infidelitate sau violență. Oricare ar fi situația, e bine să ne luăm rămas bun atunci când plecăm.
Atunci când pleci dintr-o relație și îți iei rămas bun o faci în primul rând pentru tine, pentru a încheia definitiv un capitol din viața ta, pentru a merge pe drumul tău fără să privești în urmă. Și, desigur, a-ți lua rămas bun e și pentru celălalt. Pentru a-l ajuta să înțeleagă mai bine că lucrurile s-au încheiat, că e sănătos să mergeți pe drumuri diferite și că își poate vedea fiecare de ale lui începând de acum. Fără a lăsa loc de interpretări, fără portițe.
A ne lua rămas bun e și o formă de respect sau bună creștere, având în vedere că am împărțit viața cu acea persoană pe o anumită perioadă de timp și sigur au fost și momente bune, fie ele puține. Peste ani, după ce rănile se vor fi vindecat, va fi liniștitor să știm că ne-am luat rămas bun și mai ales că am făcut-o într-un mod elegant, așa cum le stă bine oamenilor inteligenți. Știu, durerea scoate ce-i mai urât din noi, dar capacitatea omului de a rămâne elegant chiar și atunci când iese dintr-o relație este în mod cert o dovadă de inteligență.
• de la locul de muncă
De unde altundeva să nu pleci fără să-ți iei rămas bun? De la locul de muncă. De fapt ideea materialului de azi a pornit de la o astfel de chestie, în vreme ce citeam un articol despre prevederile legislative în cazul demisiei (articol pe care îl găsești aici și pe care îl recomand cu mare drag).
E bine să îți iei rămas bun atunci când renunți la un job, indiferent dacă demisia ta e cu scopul de a te angaja pe o poziție mai bună în altă firmă sau dacă efectiv pleci pentru că nu mai suporți. În primul rând îți iei rămas bun de la colegi, oameni cu care e posibil să te mai întâlnești, astfel că în calitate de persoană elegantă și respectabilă îți vei lăsa loc de “bună ziua”. În al doilea rând îți iei rămas bun de la angajator, chiar și atunci când pleci de la acel loc de muncă din vina lui (a salariului pe care ți-l oferă și/sau a condițiilor de muncă). La fel ca în cazul relațiilor personale, dezamăgirile de la locul de muncă sunt niște răni care se vindecă în timp, astfel că îți dorești ca peste ani integritatea ta să nu fie pătată de un tantrum atașat unei demisii. Practic, pe măsură ce ne vine mintea la cap, ne e rușine de cum ne-am purtat în unele momente. Nu lăsa demisia să fie unul dintre acele momente, pentru că imaginea ta profesională e mai importantă decât o criză de moment. You are better than this. 😉
Totodată, e bine să cunoști cât mai mult din drepturile și obligațiile de la locul de muncă. Ca fapt divers, știai că poți obține până la 10 zile lucrătoare de concediu (plătit) pentru formare profesională? Mai multe informații despre asta, cât și despre concediul fără plată, găsești aici.
• versiunea ta de până acum
Nu trece la o nouă etapă a vieții tale fără să-ți iei rămas bun. De exemplu atunci când te muți în altă țară oferă-ți puțin timp să faci pace cu faptul că nu te vei mai întoarce niciodată la omul care ești acum. Vei învăța lucruri noi și vei trăi experiențe noi, bune și rele deopotrivă, iar toate astea te vor schimba. Să accepți lucrurile astea înainte de a porni la drum înseamnă să pleci împăcat cu tine, hotărât să îmbrățișezi schimbările ce vor avea loc, fără a privi în urmă cu dor de versiunea ta de dinainte. Ia-ți rămas bun atunci când pleci, nu doar de la prieteni și familie, ci și de la versiunea ta de până în acel moment. Fiecare etapă a vieții are părți bune. Fii un om pregătit și deschis în a le descoperi pe cele de acum, din etapa asta, oriunde te poartă picioarele. Și… succes! ♥
Sper că ți-a plăcut materialul de azi și că îți va fi de folos mai devreme sau mai târziu, în funcție de când plănuiești să mergi pe alt drum. Să fii împăcat cu tine, ca om, contează mult, iar a ne lua rămas bun în momentele cheie ale vieții e un pas esențial pentru asta, pentru liniște sufletească. Totodată a ne lua rămas bun denotă și eleganță, element pe care tot mai puțini oameni îl posedă. Be the smart one! Confident and powerful enough to say goodbye.
Cheers!
Foarte frumos articol,felicitări.
Multumesc mult, Valeria!