Nu ştiu ce titlu să pun. M-am simţit ca un hoţ de candele.

Azi m-am dus în Piaţa Tricolorului (Târgovişte), alias Platoul Prefecturii. Ziua, în amiaza mare, să mai aprind o candelă şi să fac curat pe acolo. Mmda. Am mai încercat asta şi în urmă cu vreo 3 zile, dar nu m-am dus suficient de pregătită atunci.

Am dat într-o parte toate candelele care au ars complet, le-am grupat pe cele care mergeau reaprinse, am încercat să râcâi ceara cursă pe treptele monumentului eroilor… Din când în când am făcut câte o pauză de maxim 5 secunde, să ridic ochii şi să respir adânc. În momentele alea am întâlnit priviri care m-au condamnat, priviri care mă-ntrebau… ce caut acolo? ce fac acolo? oare fur?

E drept, arătam ca un boschetar mic, dar unul cu haine curate. Apoi am scos un sac de gunoi din geantă şi am început să îl umplu cu ceea ce cândva au fost candele, ceea ce mai ieri lumina calea celor care s-au stins din viaţă mult prea devreme. Am continuat să simt întrebări ori de câte ori paşii se opreau în dreptul monumentului. Voiam să ridic privirea şi să le spun că nu fur, că sunt o tânără responsabilă şi am venit să fac curat. Că fac parte din generaţia pe care mai toţi o arată cu degetul…

Dar am ţinut ochii în pământ şi am continuat să fac lucrul pentru care am plecat de acasă. Am umplut 6 saci pe care i-am dus, doi câte doi, la containerele de pe străduţa care dă spre Parcul Mitropoliei. N-a zis un om să mă ajute, dar continuau să mă privească cu încreţituri între sprâncene. Mergeam cu câte doi saci spre tomberoanele de gunoi şi mă simţeam ca un hoţ de candele…

Prietena mea spune că era datoria celor de la salubritate să facă asta. Mmnu, nu cred. Nu cred că oamenii respectivi stau să se uite în zeci sau sute de candele, la 5 dimineaţa, să vadă care-s consumate şi care nu. Nu cred că trebuie să bag mâinile în buzunare şi să aştept să strângă alţii după mine, când pot foarte bine să fac chiar eu asta. Unora le-ar fi ruşine. De ce, nu ştiu.

P.S.: Ştiu că au mai făcut şi alţii curat. Ştiu teancurile de lumânări consumate care erau acolo în urmă cu 3 zile. Îmi place că împreună punem lucrurile în mişcare. Îmi place că suntem civilizaţi.

P.S.S.: Nu-mi doresc ca asta să fie o postare despre mine, ci o postare despre noi.
Despre schimbare.
Despre încrederea că n-am uitat ce ne-a adus aici.
Despre regretul a ceea ce ne-a unit.

Putem să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în lume.

Ştiu că uneori sunt naivă. E un risc pe care mi-l asum, în ciuda piedicilor de care am tot avut parte.