Nu sunt un om puternic. E o preconcepţie greşită

Nu sunt un om puternic. E o preconcepţie greşită. Sunt doar un om căruia nu-i pasă atât de mult de sine încât să se ia prea în serios. Iau cam toate chestiile peste picior, inclusiv pe mine. Hah! Mai ales pe mine! :))

Nu mă interesează teancul de diplome inutile, ci omenia şi bunul simţ. Astea sunt chestii care nu se-nvaţă în nicio şcoală. De aceea nu tânjesc după carieră. Pe de o parte pentru că aş strânge în jurul meu numai oameni falşi, neinteresaţi de mine ca om, ci ca angajat (şi beneficiile care survin din chestia asta). Pe de altă parte pentru că, la sfârşitul vieţii, nu vreau să privesc înapoi şi să constat că am irosit zeci de ani alergând după cai verzi pe pereţi. Cariera nu e ceva care să mă împlinească pe mine. Sunt un om simplu. Uneori mă gândesc că o să renunţ la ceea ce fac acum şi o să merg să aşez marfă pe rafturile supermarket-urilor. Îmi place să aşez lucruri în general. Uneori, când sunt în Kaufland sau Mega Image, îmi place să aşez la linie produsele aruncate la întâmplare de diferite persoane (cei care vor să ia un lucru, dar apoi nu mai vor, şi-l aruncă la nimereală peste alte produse). Sunt maniacă la partea cu ordinea, ştiu. 😀

Apropo de chestia asta, când spun uneori că mi-aş dori să lucrez într-un supermarket şi mi se răspunde cu o privire plină de dezgust, nu mă gândesc decât la faptul că oamenii din faţa mea, cei care judecă în funcţie de un job, nu sunt deloc genul de oameni pe care i-aş vrea prin preajmă. Am cunoscut recent pe cineva care s-a strâmbat la mine când m-a auzit că vreau să aşez marfa pe rafturi în magazine. Moment în care am încercat să stau cât mai departe de persoana respectivă. Accept opinii diferite, dar nu complexul de superioritate. Cred cu tărie că toţi suntem egali, indiferent de job-uri sau alte aspecte ale vieţii.

Nu sunt deloc un om puternic, în ciuda multor chestii pe care le vedeţi la mine. Sunt întotdeauna pregătită să iau apărarea celor mai slabi decât mine, dar niciodată pregătită să mă apăr pe mine. De multe ori nici nu consider că merit să mă apăr. Cred că ceea ce atrag e din vina mea, prin urmare merit, aşa că tac şi ascult.

Adesea am nevoie de cineva care să-mi spună că totul o să fie ok, că lucrurile se rezolvă, că nimic nu e de nerezolvat. Cineva care să-mi spună că o să fie bine indiferent de deciziile pe care le iau. Cineva care să mă susţină, nu care să-mi pună piedici. Cineva care să creadă în mine. Cred că de data asta chiar alerg după himere.