Cred că, într-o oarecare măsură, generaţia mea este neliniştită. Da, acesta-i cuvântul potrivit. Când ai noştri părinţi erau de vârsta noastră (în jur de 25), sau chiar mai tineri, părinţii le dădeau o casă, un apartament sau o bucată de pământ şi nişte saci de ciment. Tata, de exemplu, deşi a făcut parte dintr-o familie cu mai mulţi copii, a primit un apartament de la părinţi. Şi cu rudele din partea mamei la fel. Deşi nici unii şi nici ceilalţi n-au avut o situaţie materială bună. Acum, în schimb, ne facem mari şi primim un şut în fund. Suntem o generaţie un pic ratată, un pic mai mult neliniştită.
Nu sperăm la apartamente, nici măcar la garsoniere pe ochi frumoşi. Dar sperăm la un sprijin financiar. Nici pe acesta nu-l primim. Să nu ne facem iluzii. Singurul nostru liant între viaţa cu părinţii şi viaţa pe cont propriu este creditul pentru prima casă. Oricât de mult încercăm să stăm departe de bănci, ajungem în punctul în care gândim limpede şi vedem că acest credit special creat pentru investiţii imobiliare este singura noastră şansă de a ne începe propria viaţă.
Ştiu că părinţii vor să ne ţină aproape de cuib, oricât de mari am fi. Dar să-şi amintească faptul că nici ei nu şi-au construit familia sub atenta supraveghere a celor mai mari decât ei. Avem şi noi dreptul la ceea ce au trăit ei. Avem dreptul să deţinem propriul nostru cămin, locul căruia să-i spunem „acasă”, locul pe care să-l conducem după propriile reguli.
Ştiu foarte mulţi oameni, unii de vârsta mea, alţii chiar mai mari, care au apelat deja la creditul „Prima Casă” de la Banca Transilvania. Şi o duc chiar foarte bine acum. Sunt nişte bani pe care îi plătesc lunar, e adevărat, dar banii aceia se duceau oricum pe chirie. Erau nişte bani care se pierdeau oarecum. Acum banii nu se mai pierd, ci se investesc puţin câte puţin în propriul cămin.
Dacă sunteţi şi voi curioşi despre programul „Prima Casă”, găsiţi pe site-ul Băncii Transilvania un calculator de rate, pentru a afla cât aveţi de plătit lunar pentru acest credit (click aici dacă vreţi să ajungeţi direct la pagina cu pricina). Sunt şi multe alte informaţii acolo, prezentate mai bine decât m-aş descurca eu să le explic. Varianta asta, cu creditul Prima Casă, este singura noastră opţiune. Poate nu a tuturor celor din generaţia mea. Dar, în mod cert, a multora dintre noi.
Câtă dreptate ai Ioana! Am trecut, şi încă mai trec prin astfel de lucruri. Eu trebuie să plătesc părintele ca să îmi facă un prânz de mâncare, şi asta nu pentru că nu aş putea. Doar e casa lor şi eu nu am nici un drept de a lua decizii……doar de a cheltui.
Şi atunci, ajutorul rămâne o bancă, de unde să împrumuţi bani pentru casa ta. Păcat că timpul pe mine nu mă mai aşteaptă să pot face lucrul ăsta. Aş fi mâncat pâine cu ceapă, doar să pot avea casa mea…..şi familia mea. Vise şi iar vise!
E păcat că se întâmplă astfel…