Oamenilor, mi-e rușine cu voi!

Oamenii din grădina asta mare se plictisesc într-atât încât simt nevoia să zgândăre amintirea morților și să judece deciziile pe care aceștia le-au luat cât încă erau în viață. Nici să mori liniștit nu mai poți în ziua de azi. Întotdeauna vor răsări de undeva oameni deștepți (!?!) care să scormonească în tot felul de chestii doar de dragul de a avea un nou subiect de discuție. Asta i s-a întâmplat recent și regizorului Sergiu Nicolaescu. La câteva ore după ce s-a stins din viață, o întreagă revoluție s-a declanșat. Că a făcut cutare lucru și nu trebuia sau că l-a făcut și putea să-l facă mai bine; că a vrut să adopte, să candideze pentru funcția de președinte, să își cumpere o cravată în dungi pătrate și așa mai departe. Referitor la decizia acestuia de a fi incinerat, o altă serie de discuții a luat amploare. Ba chiar două doamne, aparent sănătoase, discutau în tren pe când mă duceam acasă, una din ele spunându-i celeilalte “Cred că i-au plăcut filmele indiene… când dau ăia cu cenușă, așa. O fi fost un romantic“. Zău?! Asta vă macină? Astea sunt cele mai mari griji ale voastre și ale altor sute sau chiar mii de români? Ori doar ultimul trend în materie de conversații?
Oamenilor, mi-e rușine cu voi!

Ce e și mai trist de atât e că fiecare deces aduce discuții de genul acesta în rândul oamenilor care l-au cunoscut sau care abia dacă-l știau din vedere. Dar toți sunt deștepți și frumoși, criticând deciziile celui care se descompune la doi metri sub pământ.
Chiar mi-e rușine cu voi!