Când încerci să îţi sincronizezi respiraţia cu a celuilalt în timp ce adormi. Când îl strângi în braţe, noaptea, de parcă vine omul negru şi îl fură de lângă tine. Când îţi imaginezi un câmp cu maci ori lavandă doar ca să-ţi controlezi pulsul. Când, dimineaţa, te prefaci că dormi doar ca să se trezească încă o dată lângă tine. Atunci e mai mult decât “ceva”. Înţelegi?