One Tree Hill (serial de nota 10)

La ce serial să mă mai uit? La ce serial?! Că am văzut o grămadă şi parcă aş vrea ceva diferit. M-am tot gândit în urmă cu ceva vreme (câteva săptămâni, actually) să mă îndrept către un serial un pic mai vechi, dar nu foarte. Ceva de prin 2000 şi un pic. Şi uite aşa mi-a căzut în mână One Tree Hill, serial pe care l-am judecat iniţial după trailer. „Ok, bun, se încadrează în grafic şi pare mai mult decât mediocru.” Cam astea au fost primele gânduri.

Este un serial cu aerul vremurilor de atunci, perioada mea preferată. Nu contau hainele, gadget-urile (abia apăreau telefoanele mobile…), banii şi aşa mai departe. Atitudinea era cam singura care făcea diferenţa. Simplitate, poftă de viaţă şi autenticitate, toate acestea amestecate, în primul sezon, cu drama de liceu. Echipa de baschet plină de atleţi care mai de care mai… yummy. Majorete, petreceri tipic americane şi o grămadă de aspecte care să te facă să-ţi aminteşti cu drag de perioada liceului, chiar dacă pentru tine nu a fost una strălucită.

Dar niciun serial care a ajuns atât de departe (9 sezoane) nu poate să fie atât de simplu. De ce este One Tree Hill printre cele mai bune seriale? Pentru că dincolo de adolescenţă şi problemele care apar încă din perioada respectivă, serialul arată soluţii, promovează latura aia a noastră pe care de multe ori o ţinem ascunsă… Ştiţi vocea aia din mintea noastră care de multe ori ne spune ce trebuie să facem dar noi facem apoi exact pe dos? That voice, dawg, that inner voice… Şi apoi personajele evoluează. Ce se alege de cea mai populară persoană din liceu? Dar de fata care a rămas însărcinată la 17 ani? Ce o să facă în viaţă cel care s-a antrenat de mic să fie atlet profesionist… iar apoi află că are probleme care îl împiedică să-şi realizeze visul de o viaţă?

Personajele, la fel ca în viaţa reală, sunt cât se poate de diversificate. De la cel mai rău şi mai feroce, până la cel mai blând şi mai naiv. De la populari până la nepopulari. De la familii fericite până la familii oameni solitari care trăiesc împreună. O grămadă de astfel de exemple. Scenariul este creat în aşa fel încât să arate toate feţele, indiferent dacă un personaj este pozitiv sau negativ. Niciunul nu este atât de favorizat încât să scape de critică, cea interioară sau a celor din jur.

Un serial care ne învaţă sau, mai bine zis, care ne aminteşte că toţi greşim, că indiferent de alegerile pe care le facem, mai devreme sau mai târziu ajungem să călcăm strâmb. Iar cei care sunt lângă noi sunt singurii care contează. Familie, dacă avem. Prieteni, dacă avem. Soţ, soţie… după caz. Toţi greşim. Cum iertăm sau, mai ales, cât iertăm… De cât timp avem nevoie pentru a trece peste anumite „denivelări” ale vieţii… Sunt aspecte tratate în serialul One Tree Hill. Un serial care pune accentul pe oameni şi relaţiile pe care alegem să le dezvoltăm de-a lungul timpului. Sau să le abandonăm. Un serial despre viaţă, cu personaje complexe şi actori grozavi. De departe unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut!

Eu momentan sunt la sezonul 8. L-am început de curând. Dacă privesc în urmă îmi dau seama cât de mult s-au schimbat personajele, cum erau când nu aveau nicio grijă şi cum sunt acum, când viaţa îi încearcă la orice pas. Ba chiar am fost surprinsă să văd că două dintre personajele principale au lipsit dintr-un sezon întreg. Cred că e prima oară când văd asta la o serie tv. Un scenariu destul de curajos. Merită toată atenţia!