Mulți dintre noi am fost crescuți de părinți și/sau bunici care strângeau tot felul de lucruri, de altfel oameni care au trăit alte vremuri decât cele pe care le traversăm acum. E drept, fiecare perioadă are avantajele și dezavantajele ei, motiv pentru care niciodată nu spun despre trecut că a fost mai bun sau mai rău decât prezentul. Există particularități pozitive și negative pentru fiecare perioadă, ca o dualitate firească. Una dintre diferențele dintre generații este că am crescut văzând cum părinții și/sau bunicii strângeau tot felul de lucruri, mai mult ori mai puțin folositoare. Nu arăt cu degetul traiul din trecut, nu spun că obiceiul de a strânge lucruri s-a născut dintr-o viață cu lipsuri. Noi n-am trăit acum 50 de ani și nu știm cum a fost (decât din auzite, ceea ce nu cred că ne face apți să judecăm). Poate că obiceiul de a strânge a fost o chestie pozitivă, născută din pasiunea pentru reutilizarea lucrurilor bune, evitarea unor cheltuieli inutile și protejarea mediului (prin faptul că mai puține lucruri duse la gunoi înseamnă evident mai puțin gunoi și o rulare mai lentă a noilor produse). Așadar, tragem de aici concluzia că obiceiul de a strânge lucruri e mult probabil să fi fost o acțiune pozitivă.
Dar timpul a trecut, lucrurile s-au tot adunat, iar… vremurile s-au schimbat cât de cât. Aglomerația din case a început să devină mai mult apăsătoare și mai puțin utilă. În ultimii doi ani eu am început să arunc tot felul de lucruri, inclusiv mai mult de jumătate din perechile de pantofi, multe accesorii, multe haine și alte chestii pe care în mod normal nu m-aș fi îndurat să le înstrăinez. Și n-am făcut asta pentru a face loc altor perechi de pantofi, accesorii și haine. Nu! Am scăpat de lucrurile pe care nu le mai foloseam pentru a avea o casă mai ușor de organizat, mai ușor de curățat, mai aerisită, mai fresh, mai încăpătoare. Articolul de aici, cu peste 35 de idei de depozitare care reunesc eficiența cu creativitatea, e un bun pas în organizarea treptată în ce privește restul lucrurilor, cele pe care nu le-am aruncat 😀 . Are foarte multe poze care să ne inspire să ne organizăm lucrurile din locuință cât mai eficient.
De ce este ordinea un obicei sănătos într-o locuință? Pentru că ne oferă un sentiment de siguranță faptul că știm exact de unde să luăm fiecare lucru, pentru că vine în forme și culori așa de frumoase că ne dă un vibe pozitiv, pentru că de multe ori este mai igienică, pentru că e mai ușor de făcut curățenie în spațiile bine organizate, pentru că o bună organizare poate oferi mai mult spațiu în casă (și chiar și în suflet, dezordinea fiind obositoare), pentru că poți fi mândru de tine văzând cât de frumos și de eficient ai organizat totul în jur. Ar mai fi poate și alte motive pentru care ordinea este un obicei sănătos într-o locuință, dar nu-mi trec acum prin cap, mintea stându-mi la cartea care mă așteaptă cuminte în stânga laptop-ului. Mi-ar fi plăcut să scriu că mă așteaptă pe canapea, dar nu am așa ceva în casă (și lucrurile nu cred că se vor schimba prea curând, având multe cheltuieli neprevăzute în perioada asta).
Noi să fim sănătoși! Și ordonați! 😀
zilele astea cred ca ai ceva cu mine de scrii doar articole care sa ma faca sa imi marturisesc pacatele. Nici cu ordinea nu le am. Sunt o dezordonata inascuta. Nu ma pricep sa pastrez curatenia, dar macar am invatat sa strang in fiecare seara cate 10-15 minute prin casa, pentru a evita supra-aglomerarea in weekend. Pot sa dau vina si pe lipsa spatiilor de depozitare? 😀
Eu sunt intr-un permanent proces de organizare si imputinare a lucrurilor, doar ca deep inside sunt un hoarder, asa ca de multe ori 1 lucru iese pe usa si 10 ii iau locul. Si mereu am o noua pasiune, pentru care strang materiale cu duiumul 🙁
Am trecut si eu prin asta, a fost un fel de etapa, cand aruncam cateva lucruri si cumparam apoi de 2-3 ori mai multe. Dar acum la fiecare lucru in parte, inainte de a-l cumpara, ma intreb daca o sa-l port/folosesc si, mai ales, de cate ori. Daca raspunsurile sunt incerte, nu cumpar. Asa imi dau seama ce merita cu adevarat sa iau si ce nu 😀 .
Imi place sa fie ordine,dar la noi e cam 5 minute in ultima vreme si gata. Inainte mai tineam cum mai tineam… dar acum, de cand avem catelul… s.au dus visele de genul :)))
Ah, da, imi amintesc cand aveam pisica si imi darama o gramada de obiecte, iar pe altele le ratacea fara urma :)).