„Până când m-a cunoscut”, de Julian Barnes

Mai am de citit un singur capitol. Doar 19 pagini stau între mine şi finalul cărţii. Pe de o parte vreau să ştiu ce se întâmplă, cât mai repede cu putinţă. Pe de altă parte mi-e frică. Pentru că firul este atât de mult inspirat din realitate, atât de prietenos şi cinic simultan, încât mă tem de final.

„Până când m-a cunoscut” este povestea lui Graham Hendrick, un bărbat în vârstă de 38 de ani ajuns la a doua căsătorie. De data aceasta cu o femeie mai tânără, mai frumoasă şi mai înţelegătoare. Din dragoste pentru femeia cu care îşi împarte viaţa, ajunge să conştientizeze că este gelos. Nu pe bărbaţii care i-ar putea face soţiei lui cu ochiul, sau bărbaţii care îi deschid uşa atunci când ea intră într-o încăpere. Nu. Este gelos pe trecutul ei, pe bărbaţii cu care ea şi-a petrecut viaţa înainte să-l cunoască pe el (de aici şi titlu cărţii). Este gelos când se gâdeşte câţi au atins-o, câţi au iubit-o şi cum au iubit-o cei care au fost înaintea lui. Este gelos din principiu, deşi în toată povestea el este cel care a trecut printr-o căsătorie, el este cel care are un copil, el este cel al cărui trecut contează. Oare?

De multe ori aparenţele înşală.

„Singurul lucru pe care-aş vrea să-l fac e să renunţ o vreme la viaţa înăuntrul propriei căpăţâni.” (pag. 65)

E plăcut faptul că Graham încearcă să teoretizeze ideea de gelozie. Ştie că este un intelectual şi se gândeşte cum de e posibil ca un om care înţelege atât de bine ceea ce se întâmplă în lumea asta, un om care este deschis la minte, un om dezvoltat şi educat ca el… poate să fie gelos. Îşi pune întrebări pe tema asta şi găseşte multe răspunsuri, dar niciunul nu pare să-l mulţumească.

„De ce exista gelozia – nu doar pentru el, pentru o mulţime de oameni? De ce izbucnea? Într-un fel, toată povestea se lega de dragoste, însă felul ăla nu era cuantificabil sau comprehensibil.” (pag. 157)

„Gelozia asta venea în valuri, în puseuri bruşte şi intime, care te zduncinau; avea o sursă banală şi un remediu necunoscut. De ce oare trebuia trecutul să te înnebunească emoţional?”

„Şi-atunci, de ce persista gelozia asta nedorită şi antipatizată, doar ca să te sâcâie şi să-ţi amărască viaţa? Ca urechea medie, al cărei unic rost era să te facă să-ţi pierzi echilibrul, sau ca un apendice, aflat acolo doar ca să se inflameze şi să te oblige să-l scoţi. Dar cum să te operezi de gelozie?”

Spre finalul cărţii, când am început să ridic semne de întrebare în ceea ce priveşte capacitatea lui Graham de a trece peste etapa aceasta cu gelozia, lucrurile s-au dovedit a fi… ca în viaţa reală. Femeia frumoasă şi înţelegătoare cu care se căsătorise… avusese o aventură de lungă durată cu cel mai bun prieten al lui. Chiar şi în primul lor an de căsnicie, ceea ce face lucrurile greu de suportat. Ba chiar mai mult de atât, pentru a da o notă de ipocrizie personajelor, 3 dintre cele 10 cărţi pe care Jack le publicase erau despre… Ann. Soţia lui Graham. Aventura celor doi era tipărită şi stătea chiar sub nasul lui, în biblioteca lui…

O poveste despre viaţă. O poveste despre încredere, gelozie, prietenie şi… un final pe măsură. Am terminat de citit şi ultimul capitol.

„Într-un fel ciudat, Graham ţinea la fel de mult la Jack ca şi până atunci.” (pag. 226)

Te întrebi ce se întâmplă? Ce contează mai mult pentru un om? Prietenia sau dragostea? Prietenul Jack sau soţia Ann? Nu o să dezvălui finalul, ar fi urât din partea mea să fac asta. Dar vă promit că merită!