Păpuşi şi accesorii. Atunci şi acum…

Nu ştiu ce se întâmplă cu mine dar mă gândesc tot mai des la perioada copilăriei. Poate, pe de o parte, e de vină şi faptul că m-am înconjurat de copii din ce în ce mai des. Râsul lor, sclipirea din ochi, gingăşia şi totodată energia lor sunt amănunte care mă fac să râvnesc la perioada aia. Câteodată o retrăiesc, punându-mă la mintea lor. Mai nou mă uitam la păpuşi şi accesorii, cu gândul de a-mi achiziţiona una de dragul zilelor în care mă jucam cu ele. E drept că le-am descoperit târziu, să fi fost deja prin clasa a VII-a, căci până atunci am refuzat cu tărie orice jucărie de fetiţă. Eram adepta mingiilor, a maşinuţelor, a roboţilor şi a Lego-ului. Pe ultimul îl primisem cadou de la biserică. M-am jucat cu piesele alea în fel şi chip, dar cel mai mult şi cel mai mult îmi plăcea să construiesc roboţi şi castele. Roboţii erau specialitatea mea :D.

Păpuşile, aşa cum scriam mai sus, le-am acceptat destul de târziu. Când în sfârşit am descoperit că există şi alte entităţi în faţa blocului, în afară de băieţi şi jocurile & jucăriile specifice. Cred că vreo 12 ani aveam când în sfârşit mi-a plăcut să iau în mână o păpuşă şi să nu simt nevoia să o dau mai departe. Pur şi simplu m-am uitat la ea şi… ceva a declanşat un întrerupător la mansardă. Nu mi-a plăcut cu ce era îmbrăcată. Şi părul, atât de elegant prins… Mi-am zis că cineva trebuie să se ocupe de ea. A fost momentul în care foarfeca şi paiota de aţă n-au mai fost simple obiecte pe care am pus mâna la moţ. I-am făcut păpuşii o pereche de pantaloni şi un maieu, apoi i-am prins părul aşa cum ştiam mai bine şi, voilá!, eram chiar eu în miniatură :))

Uite aşa, uşor uşor, am început să îi cos şi fustiţe şi rochiţe. Deh, pe vremea aia nu existau accesorii pentru păpuşi aşa cum există acum. Nu existau perii de păr în miniatură, genţi, farduri, haine atât de grozave şi, mai ales, nu existau păpuşi cu părul pe care îl au păpuşile generaţiei de acum. Dar pot să mă uit liniştită pe site-uri cu păpuşi frumoase, că nu-mi dă nimeni peste mână. Şi pot chiar să-mi cumpăr o Barbie de la Noriel. Am încredere că acolo o găsesc veritabilă. Fac ce vreau cu banii mei, asta înseamnă că pot să-mi cumpăr chiar şi jucării. Va trebui însă să le pitesc de copiii care vin în vizită. Am simţul proprietăţii foarte bine dezvoltat 😀