Din când în când mi-e dat să aflu lucruri noi despre mine, lucruri în urma cărora mă minunez şi eu. Am ajuns acasă pe cărări nebănuite, mucioasă şi cu nervi în buzunar. Am pus o mână de cartofi pe aragaz şi separat mi-am fiert o bucată de apă cu sare pentru murături (în care ulterior mi-am azvârlit picioarele). Aşa lupt eu cu răceala în primele zile în care mi se arată la faţă. Şi cum stăteam la calculator, jucându-mă cu focul, înnecându-mi tălpile în apa sărată, mi-am adus aminte de cartofii de pe aragaz. M-am uitat în jur. Uitasem să iau un prosop. M-am mai uitat o dată. Mi-am şters rapid picioarele pe draperia bej şi am alergat spre bucătărie.
Ăsta e unul dintre pasajele unei vieţi de nimic.
Mai rău decât să îţi pese prea mult de ce se întâmplă în jur este să nu îţi pese deloc.
