Ce este argintiu, cu un sticker pe care scrie FRAGIL și alt sticker pe care scrie “Lansare pe data X la ora Y”? Desigur, răspunsul e evident, e vorba de un colet de la Melkior Professional în interiorul căruia se află un produs ce va fi lansat peste câteva zile. Am fost selectată pentru a testa în premieră noul produs și am decis să scriu despre el pentru că este fan-tas-tic! Se numește Pearl Dust (pulbere de perle) și este un fard mineral cu particule perlate. O să vă arăt câteva fotografii și apoi o să scriu primele mele impresii despre produs & alte informații.
Primul lucru pe care l-am făcut după deschiderea coletului a fost să mă bucur de acele confetti ^_^. M-am comportat exact ca un copil. Apoi m-am uitat bine în cutia neagră pe care scrie Express Yourself și am descoperit cutiuța mică ce ascundea fardul Pearl Dust.
Nu știu cum sunteți voi, dar eu studiez ambalajele produselor. O să fac o mică paranteză pentru că îmi amintesc că la o prezentare a unor produse de îngrijire la care am mers de curând le-am spus reprezentanților brand-ului respectiv că eu n-aș cumpăra produsul X pentru că nu îmi place ambalajul, iar eu vreau de la produsele pe care le achiziționez să fie minunate din toate punctele de vedere, să văd că brand-ul și-a dat silința să se prezinte cât mai bine cu un produs. Da, inclusiv pe partea de ambalaj, deși acesta ajunge la gunoi și în mod normal nu ar trebui să conteze așa de mult. Închid această paranteză și menționez că micul ambalaj al fardului mineral Pearl Dust chiar m-a cucerit. Cutia este argintie cu efect mirror, iar scrisul este exclusiv cu negru. O cutie simplă, dar glamorous!
Învârtind cutiuța pe toate părțile, înainte de a o deschide, am descoperit că era vorba de un fard mineral (loose powder eyeshadow) în nuanța Glowing Blue. Sincer, momentul în care am citit că e vorba de o nuanță de albastru mi-a dat ceva emoții, știind că albastrul în general vorbind e mai pretențios la combinații când e vorba de machiaj. Apoi am desfăcut cutia…
Am scos fardul din cutiuța glam, l-am deschis, i-am îndepărtat sigiliul și l-am testat imediat pe mână 😀 . Am repetat operațiunea când am făcut fotografiile de mai sus și am ales să vă arăt cum e nuanța fără a folosi bază pentru fard, dar și modul în care arată atunci când folosim bază pentru fard.
În general să știți că fardurile sunt mult mai intense atunci când folosim bază pentru fard, dar au și avantajul de a rezista foarte mult. Eu abia anul acesta mi-am achiziționat prima bază pentru fard și o folosesc mereu când merg la evenimente pentru a mă asigura că fardurile rezistă impecabil.
Pearl Dust este o minunăție de produs. Am înțeles de ce se numește astfel în momentul în care am văzut irizațiile frumoase pe piele. Este un fard foarte finuț, exact ca o pulbere de perle, se aplică ușor și are irizații delicate. Eu mă văd folosindu-l atât în combinație cu nuanțe de maro, cât și în machiaje smokey eyes cu negru și chiar și cu mov.
Abia aștept lansarea produsului în magazinele Melkior Professional din toată țara, eveniment ce va avea loc pe 22 noiembrie la ora 10. Sunt nerăbdătoare să văd prețul și toate nuanțele disponibile ♥.
Si eu l-am primit si am fost incantata de el, mai ales ca nu aveam nici un fard de un albastru asa frumos si puternic. Spre deosebire de tine eu nu prea acord atentie ambalajului, insa la acest fard mi-a transmis cam aceeasi idee de shinny cutiuta aia. Sunt curioasa si eu ce alte nuante va mai curpinde colectia. Un verde frumos pentru mine, oare? 😀
Abia aștept să descoperim noile nuanțe 😀 . AMR două zile.
Nu am auzit de acest brand pana acum, insa nuanta este fenomenala. Imi place tare mult acest albastru…am avut unul, asemanator, insa pitica mi-a scapat cutia jos si n-am mai recuperat nimic din ea.
Melkior este unul dintre brand-urile mele favorite ♥. Produsele sunt de calitate si nu m-au dezamagit pana acum.
Corect, detaliile fac diferenta, iar asta ar trebui sa o stie cei ce se ocupa de promovare. Desi arata intr-un mare fel, eu nu as avea curajul sa imi fac eu un machiaj cu aceasta nuanta, mai ales ca am ochii albastrii. Dar pe mana cuiva priceput, care sa stie cum si cat sa imbine culorile, as face-o.