Picăţele în dungi pătrate

Când ai tot ce şi-ar putea dori cineva, râvneşti la libertate (cu toate minusurile pe care le implică). Întotdeauna iarba e mai verde în curtea vecinului. Pe de altă parte, când n-ai nimic, râvneşti la bunurile (fizice şi spirituale) pe care le au ceilalţi… şi nicio clipă nu te gândeşti că o dată cu teancul de plusuri din viaţa lor au dobândit tot atâtea minusuri. Orice stil de viaţă are un număr, un cod de bare, o serie, o versiune… spune-i cum vrei tu. Cert e că numărul respectiv reprezintă bunele şi, în egală măsură, relele cărora persoana în cauză trebuie să le facă faţă. Deşi n-ar părea, uneori lucrurile bune dau mai mult de furcă. Cu lucrurile rele ne întâlnim constant şi am tot învăţat să le ţinem piept, să le fentăm sau, dacă permit circumstanţele, să le amânăm. Cu situaţiile bune, în schimb, unii din noi nu ştiu cum să se descurce. Ne bucurăm că se petrec. Dar doar atât? La trecem în jurnale/bloguri sau punem semn de carte zilelor în care au loc. Le împărtăşim cu alţii sau le ţinem doar pentru noi. Şi… asta-i tot? Eu, sincer, habar nu am cum să reacţionez în faţa momentelor bune. Dacă sunt amăgiri şi după râs vine plâns? Dacă sunt glume proaste? Şi tot aşa, pe principiul “what if game”. Prefer fazele naşpa pentru că m-am învăţat să dau bir cu fugiţii atunci când simt că nu mai pot face faţă unor situaţii sau… oameni. Am fost şi sunt în continuare stângace când vine vorba de lucruri bune care mi se întâmplă sau care fac alţii să mi se întâmple. Nu ştiu cât e de normal dar nu-mi aduc aminte o Ioana care să fi fost altfel decât aşa. Dacă nu dau cu stângu-n dreptu’… dau cu dreptu-n stângu’.