M-am gândit că n-ar fi rău deloc să vă împărtăşesc câteva informaţii care mi se par interesante. Ştiu că am mai făcut asta şi-n trecut dar poate nu suficient de des. Sper să schimb situaţia.
Astăzi vă prezint proiectul “Play Me, I’m Yours”. A fost înfiinţat în anul 2008 de câtre artistul britanic Luke Jerram şi constă în plasarea de piane şi pianine în diferite “colţuri” ale lumii. Când zic colţuri mă refer la locuri publice obişnuite, precum staţii de metrou, de autobuz şi de tren, parcuri, magazine, feriboturi şi chiar spaţii la întâmplare de pe stradă.
Pianele şi pianinele sunt disponibile pentru oricine are plăcerea de a cânta, de la studenţi la muzică şi pianişti cu experienţă până la oameni de rând şi chiar oameni ai străzii. Astfel am putea spune că peste 6 milioane de oameni au acces la aceste instrumente. Zic “am putea” pentru că din punct de vedere practic pentru unii este imposibil luând în considerare geolocaţia. Cu toate astea, artistul Luke Jerram a încercat să-şi facă proiectul cât mai accesibil, aşa că a reuşit să plaseze peste 1.300 de piane şi pianine în 45 de oraşe din lume (deocamdată, căci proiectul continuă să ia amploare).
Pe majoritatea instrumentelor care au fost plasate a fost inscripţionat mesajul “Play Me, I’m yours!”, de aici şi numele proiectului. Altele, care au fost donate de comunitatea locală a diferitelor oraşe, sunt personalizate de către artişti din zona respectivă.
Sunt sute, poate chiar mii de filmuleţe care au fost publicate pe internet cu persoane cântând la aceste piane de pe stradă. Unul dintre acestea a apărut şi la noi la ştiri, în perioada alegerilor prezidenţiale, când un tânăr a cântat imnul României la un pian dintr-o gară londoneză. Dar cele mai frumoase rămân cele în care pianişti consacraţi se opresc şi oferă publicului interpretări ale talentului lor şi a miilor de ore de antrenament pe care le au în spate. Totodată, la fel de grozave sunt filmuleţele cu oamenii străzii, cei care se aşază sfioşi şi ating clapele cu teamă şi totodată cu pasiune, evadând din viaţa de zi cu zi, cea care nu mai are nimic să le ofere. Muzica devine astfel un refugiu pentru ei şi o încântare pentru cei care asistă la demonstraţiile lor.
O grămadă de filmuleţe au fost “adunate” pe site-ul oficial al proiectului – streetpianos.com 😉