Răsfoind pozele vechi am înţeles importanţa fotografiilor bine realizate

Mă uit la prezentul agitat pe care îl traversăm. Inspir, zâmbesc, încerc să ţin pasul, expir şi mă îngrijorez că între timp au trecut deja câţiva ani. Ani cu bune şi rele, ca pentru fiecare de pe acest Pământ. Îmi ofer timp să mă gândesc de unde a început drumul meu, care a fost oraşul în care am ţipat pentru prima oară, cartierul în care am strâns o adevărată colecţie de julituri, străduţa pe care am învăţat să merg pe bicicletă, drumul spre grădiniţă şi câteva maşinuţe cu care mă jucam pe scara blocului alături de ceilalţi copii din bloc. Anii au trecut, oraşul s-a schimbat deja pentru a patra oară, iar ceea ce mi-a rămas în afară de amintirile vagi sunt câteva fotografii într-un album. Le răsfoiesc şi-mi dau seama că eram o dulceaţă mică, cu moaca rotundă, ochii mari şi două gropiţe care s-au păstrat până în prezent. Unele locuri le văd în fotografii şi nu mi le mai amintesc. Nici măcar ipostazele nu mi le recunosc. Inspir şi-mi dau seama cât de repede trece timpul şi cât de crud e cu memoria.

Pornind de la această idee, a sinelui pe care-l redescoperim în fotografii, m-am apucat de câteva zile să fac un colaj al etapelor care m-au făcut omul de astăzi. Mi-am dat seama cu această ocazie cât mi-ar fi plăcut să existe un iscusit fotograf bebeluşi şi pe vremea când eu eram un ghemotoc. Mi-ar fi plăcut, în locul zecilor de poze pe canapeaua roşie în spatele căreia era carpeta cu “Răpirea din Serai”, să am câteva fotografii pe care să le pot înrăma acum. Chiar şi una singură, dar să fi fost… exquisite! Din acest motiv o să-i ofer copilului meu opţiunea aceasta, de a avea fotografii profi pe care să le răsfoiască peste 20, 30 sau 50 de ani. Timpul trece atât de repede pe lângă noi şi ţinem de portofel când auzim de şedinţe foto pentru copii. Banii nu-i luăm cu noi, vin şi se duc indiferent că e vorba de o şedinţă foto sau un munte de jucării. Aş renunţa la câteva jucării în favoarea unei şedinţe foto, sincer. Pentru că fotografiile rămân. Jucăriile, cu timpul, le dăm, ne descotorosim de ele, facem loc pentru alte lucruri prin casă. E firesc, până la urmă, doar nu păstrăm iepuraşii şi ursuleţii ca să-i luăm cu noi când ne mărităm 😀 .

Ok, am înţeles, sunt adepta amintirilor din copilărie de tip fotografii. Şi le vreau la standarde cât mai înalte, aşa cum sunt materialele lui Marius Niculae. El nu este orice fotograf pentru copii, ci este tătic mai presus de orice altceva. Nu-i sunt străini copiii, ceea ce se simte în timpul şedinţelor foto pe care le realizează. Pune la cale tot felul de cadre, atât pentru şedinţe foto nou-născuţi cât şi pentru copii mai mari. Ştie că indiferent cât de năzbâtioşi sunt copiii şi oricâtă energie ar avea, are câţiva Aşi în mânecă şi reuşeşte să-i fotografieze cu măiestrie. Admit, m-am topit de drag când am văzut fotografia unei fetiţe într-un coş cu blăniţă artificială şi orhidee ♥

Iar dacă ar fi să aleg un prinţ pentru frumuşica de mai sus, aş alege căpitanul vasului de mai jos, o captură realizată tot de Marius Niculae.

Fotograful potrivit face întotdeauna minuni! 😀
Dacă vreţi să vedeţi mai multe materiale ce-i aparţin lui Marius Niculae, puteţi vizita cu încredere pagina lui – mariusniculae.com

Eu mă-ntorc la colajul meu, cel despre care scriam la început, şi încerc să ocolesc pe cât posibil pozele în care pe fundal se vede „Răpirea din Serai” :)). Zi frumoasă şi decizii cât mai înţelepte când e vorba de fotografiile copilului tău!