Prezentul e cel mai potrivit timp în care (încă) putem construi ceva

Crescând, am avut câteva momente în care mi-am dorit să fi făcut ceva măreț în viață încă de mică, ceva măreț care să mi se potrivească. Baletul este unul dintre lucrurile despre care am crezut că mi s-ar fi potrivit, mai ales după ce mama mi-a spus, când eram deja mare, că mergeam tot timpul pe vârfuri, dar și judecând singură după construcția mea, fiind slabă de când mă știu și stând foarte bine la capitolul echilibru. Poate nu e încă prea târziu pentru Scoala de balet. Poate că în goana după ideea de a fi făcut ceva măreț încă de când suntem de o șchioapă uităm că încă avem timp să luptăm pentru visurile noastre. Să învățăm, să acumulăm experiență în domenii care ne pasionează, să lucrăm în fiecare zi câte puțin sau întru totul pentru visurile pe care le avem și care mocnesc în sufletele noastre poate de zeci de ani.

Desigur, pentru performanță îmi pot da singură seama că există o singură perioadă, tinerețea. Perioadă în care suntem neînfricați și avem și toate atuurile fizice să excelăm (căci încă nu ne dor genunchii, gleznele sau orice altă parte a corpului). Cu toate astea mă încăpățânez să iau ca exemple excepțiile de la regulă. Există și oameni mari în balet. Așa cum există și oameni de peste 40 de ani care sunt boboci la facultate (poate prima facultate pe care o fac sau poate a treia). Și în multe alte domenii există, desigur, oameni mari.

E firesc să nu urmăm un drum exact încă de mici. Fie pentru că părinții nu au posibilitatea financiară, fie pentru că unii nu au viziune, fie pentru că se merge pe ideea că trebuie trăită copilăria și când puiul de om va ajunge la maturitate va decide el singur pentru el și ceea ce vrea să facă în viață. E firesc, o spun din nou, să nu urmăm un drum exact încă de mici. Pentru că sunt și cazuri în care încercăm diferite activității, dar nu simțim că ni se potrivesc (sau nu încă) pentru a merge către performanță. O spun din proprie experiență, pentru că de mică am fost atât la cor, cu care am luat locul 2 pe județ și apoi m-am lăsat, cât și la dansuri, la pictură și la modelaj în lut. Mai avem un pic și bifam toate cursurile disponibile la Clubul Copiilor în decursul celor câțiva ani cât am mers acolo. De încercat, am încercat. Suficient? Nu știu. Nimeni nu poate ști.

Cred că în situația mea sunt și alți oameni și de aceea scriu rândurile astea. Cred că, pe de o parte, ne-am mustrat destul și vreau să ne oprim din a mai face asta. Ce-a fost, a fost acolo în trecut și nu mai poate fi schimbat. Ce am încercat, am încercat. Ce nu am încercat, suntem acum liberi să o facem. Liberi și un pic rușinoși, dar putem face acum lucruri pe care ne-am dorit cândva să le facem. Prezentul e cel mai potrivit timp în care putem construi ceva.

Despre balet, de exemplu, că mi-e mai ușor să mă refer la ceva ce îmi doresc eu decât la ceva ipotetic, se spune că este benefic pentru corp și minte, indiferent de vârstă sau pregătirea prealabilă. Casa de balet din București am văzut că are cursuri pentru copii, pentru adolescenți, cât și pentru adulți. Iar aici, la ultima parte, sunt trei cursuri diferite: adulți-începători, adulți-intermediar, adulți-avansat.

Nu știu care sunt visurile voastre din copilărie (și nu numai), dar vă doresc sincer să fie de așa natură încât să le puteți urma chiar și acum. Dacă nu aveți pe nimeni care să vă susțină, eu sunt aici să vă spun că nicicând nu e prea târziu, dar, mai ales, prezentul e cel mai potrivit moment. Cu atât mai mult când vine vorba de împlinirea unor dorințe ce mocnesc poate de mulți ani în suflet.

Vă doresc numai bine!
Cheers!