O carte puternică (acesta-i cuvântul potrivit) pe care n-aş fi citit-o niciodată dacă n-aş fi primit-o cadou de la prietena mea. Mi-a oferit-o după nenumărate discuţii despre cărţi, fiind una dintre operele care au cucerit-o. Nu ştiu dacă a fost un cadou la pachet cu speranţa că voi îndrăgi şi eu această carte la fel de mult. Sau dacă a fost un cadou despre care a ştiut, fără niciun dubiu, că îmi va plăcea, că va fi o adevărată aventură să descopăr acest roman pagină cu pagină.
Admit, încă de la începutul recenziei, faptul că înainte de a mă apuca de citit această carte mi-am spus că nu e deloc genul meu. În primul rând pentru că nu-mi place să citesc cărţi despre istorie, iar în al doilea rând pentru că Vlad Ţepeş este un simbol care a fost utilizat adesea fără însă a avea prea multe replici din partea publicului. Şi aici nu mă refer doar la cărţi, ci la tot felul de produse care au fost gândite bine, dar care n-au avut succesul plănuit (slabe campanii de publicitate).
Însă am primit cartea de la o persoană dragă, motiv pentru care mi-am lăsat deoparte ideile despre ce citesc şi ce nu citesc şi mi-am lăsat şi preconcepţiile despre operele cu şi despre Vlad Ţepeş, astfel începând să descopăr volumul I al romanului Răstingnit Între Cruci de Vasile Lupaşc-Sfinteş.
Romanul îl are în prim plan pe Vlad Ţepeş (Vlad Basarab al III-lea). Personajul este construit extrem de bine, punându-se accent pe fiecare mare încercare la care a fost supus, astfel că mare parte din tăria de caracter de care a dat dovadă are bazele în perioada în care a fost ţinut ostatic de turci, lucru care s-a întâmplat de fapt şi în realitate, conform Wikipedia. Romanul nu este o reflexie a realităţii din secolul al XV-lea, ci o poveste care îmbină realitatea cu ficţiunea. Dacă greşesc, îmi asum asta şi sunt pregătită să mi se atragă atenţia în acest sens. În romanul Răstingnit Între Cruci descoperim cum Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad al II-lea, scapă de la turci şi plănuieşte întoarcerea sa acasă, la Târgovişte, dorindu-şi totodată să preia conducerea şi să înlăture de la putere toţi boierii corupţi. Plan care îi şi reuşeşte, dovedind totodată că uneori e nevoie de măsuri drastice pentru a face dreptate. Deşi era un conducător pe care oamenii gospodari îl aşteptau de mult timp, un conducător benefic din multe puncte de vedere, problemele sunt însă departe de a se fi terminat. Turcii impuneau taxă pentru a nu ataca regiuni aflate sub conducerea mai multor domnitori. Vlad Ţepeş decide însă că e timpul ca acest lucru să se schimbe şi pregăteşte din timp un plan cu ajutorul căruia să ţină piept turcilor în caz de atac. Lucrurile nu erau simple nici în teorie, cu atât mai mult pe câmpurile de luptă, însă Vlad Ţepeş surprinde de fiecare dată prin abilităţile sale, atât în calitate de conducător (strateg) al armatei, cât şi în calitate de luptător. Nici dragostea nu-i este străină şi admit că nu mă aşteptam să găsesc astfel de detalii în carte. Nu pentru că scriitorul Vasile Lupaşc nu ar fi capabil de ele, ci pentru că am fost de câteva ori în prezenţa omului Vasile Lupaşc şi mi-a impregnat ideea de om zdravăn, puternic şi rece. Mi se pare un gest curajos acela de a împleti poveştile sângeroase cu sentimentele dintre o femeie şi un bărbat. A fost totuşi un detaliu bun al cărţii.
Scriitura lui Vasile Lupaşc este de aşa natură încât să-i ţină aproape chiar şi pe cei ca mine, adică cei care nu au o pasiune pentru scriiturile cu caracter istoric, astfel încât romanul este structurat ca o poveste, având inclusiv dialoguri. O poveste uşor de parcurs, spre deosebire de stilul tehnic şi rece al operelor istorice.
Singurele lucruri pe care le-aş avea de obiectat nu sunt la adresa autorului sau a romanului, ci la adresa editorului sau persoanei care s-a ocupat de proofreading-ul acestei opere literare. Au fost sărite câteva greşeli. Chestiunile în cauză sunt mai mult de ordin tehnic. Este cu adevărat un lucru admirabil că spun asta, având în vedere că adesea am de obiectat şi asupra operelor în sine (am “ochi pentru greşeli”, cum ar spune o fostă profesoară). Acestea fiind spuse, aştept cu nerăbdare să citesc şi celelalte două volume ale romanului Răstingnit Între Cruci.
Sa stii ca nici eu nu sunt fan al istoriei ca materie, dar imi place sa citesc romane cu tenta istorica si chiar carti clasice de istorie, daca ele se rezuma la povestirea faptelor si nu se pune accent pe date care sa ma ameteasca.
Iata ca istoria poate fi prezentata si intr-un mod mai atractiv. Nici mie nu mi-a placut istoria la scoala in mod deosebit, faptul ca eram nevoita sa tin minte tot felul de date, ma intriga, ca fiecare s-a batut cu altcineva din care unul evident iesea castigator. Asa percepeam eu istoria. Dar, toate personajele istorice, am avut o viata mult mai complexa, o viata de familie, idile, probleme de confruntat nu numai in postura de conducatori de osti dar si pe plan personal si asta ma atrage. Vezi, Suleyman, despre care nu stiam mare lucru, si am refuzat mult timp sa ma uit la film Sau filmele noastre istorice, unele realizate superb. Din acest motiv, nu mai resping acest gen de carti sau filme. Si inca un lucru care musai trebuie sa existe intr-un roman sau un film de acest gen, o prezenta feminina care sa incurce sau sa descurce istoria :))