Aşa cum probabil v-aţi obişnuit, de multe ori când ajung la cumpărături pun în coş şi câte ceva ce n-am încercat încă. Fie sunt produse noi, fie doar nişte produse pe care nu le-am cumpărat eu până în prezent. Dar uneori curiozitatea e mare, aşa că încerc tot felul de chestii. Plus că astfel descopăr multe produse delicioase. Iată care sunt cele pe care le-am cumpărat în ultima vreme:
1. Gelato La Strada cu fistic
Chiar dacă vara s-a terminat, eu încă mai cumpăr îngheţată. Nu pentru că mi-ar fi dor de vară, ci pentru că sunt pofticioasă :D. Nu ştiu cum de a trecut atât de mult timp şi eu n-am mâncat până acum îngheţată La Strada. De fapt nu e îngheţată, ci gelato. Adică o îngheţată mai cremoasă şi mai moale, care nu face cristale de gheaţă. Gelato nu e tocmai genul meu, dar am vrut neapărat să încerc un produs La Strada, aşa că am ales sortimentul cu fistic.
Sincer? Nu m-a dat pe spate. Chiar nu m-a impresionat cu nimic. Poate doar cu lista de ingrediente. Acest gelato conţine alcool 20% (kirsch – un brandy făcut din cireşe). De obicei îmi plac mult deserturile care conţin alcool, dar acest gelato chiar nu e pe lista mea cea bună. N-o să mai cumpăr acest produs, însă poate voi încerca alte sortimente să văd dacă sunt la fel sau dacă îmi lasă o impresie mai bună.
2. Obsession îngheţată de vanilie cu nuci caramelizate
Mă gândesc… mă gândesc… ok, cu indulgenţă intră pe lista cu produse bune. Această îngheţată mi-a fost recomandată de cineva drag mie, care obişnuieşte să cumpere numai chestii super bune. Îngheţata aceasta de vanilie cu nuci caramelizate, e adevărat, e super delicioasă. Nucile alea sunt atât de aromate încât înghit în sec aducându-mi aminte…
Însă motivul pentru care aveam dubii (dacă să trec acest produs pe lista bună sau nu) este faptul că îngheţata are consistenţă moale, ca de gelato. Iar eu sunt genul care preferă îngheţata aia pe care o iau din congelator şi e tare de abia pot să bag linguriţa în ea. Deci e doar o chestie de preferinţe. Dacă vă place îngheţata mai moale, cu siguranţă o să vă îndrăgostiţi de acest mini tort de îngheţată de vanilie cu nuci caramelizate de la Obsession. Eu am cumpărat acest produs din kaufland şi a costat în jur de 10-12 lei. Parcă, dar nu-mi aduc aminte sigur :D.
3. SanoVita rondele din grâu expandat cu glazură de cacao
Nu ştiu cum reuşesc unii oameni să mănânce rondele din grâu expandat, din alea simple. Le-am încercat şi eu cândva şi nu mi-au plăcut deloc. Ei, de curând însă am descoperit în Carrefour aceste rondele din grâu expandat cu glazură de cacao. Da, da, glazură de cacao. Eu sunt o împătimită a acestui ingredient şi îmi place să-l găsesc în cât mai multe prăjituri. Unde mai pui că este doar un ingredient delicios, ci şi sănătos. În combinaşia asta pot şi eu să mănânc rondele din grâu expandat şi chiar mă bucur.
Sunt o alternativă sănătoasă pentru gustările dintre mese. Mi-ar plăcea ca, în schimbul napolitanelor, chipsurilor şi altor chestii pe care le mănânc între mesele principale… să pot să mănânc numai fructe, legume şi ronţăieli d’astea cât de cât sănătoase, aşa cum sunt rondelele din grâu expandat cu glazură de cacao. Preţul nu ştiu să vi-l spun, că nu mi-l aduc aminte. Nici măcar aproximativ aşa. Am uitat complet cât am dat pe ele, dar îmi amintesc că mi-au plăcut mult.
4. Little Hearts Muesli with cranberries
Tot din categoria ronţăielilor sănătoase :D, am găsit aceste inimioare de musli într-un magazin din oraşul meu natal (magazinul Matache din Pucioasa). Eu, sceptică din fire, mă gândeam că sigur sunt nişte guguloaie cu formă indescifrabilă. Însă am fost plăcut surprinsă când am desfăcut cutia şi am văzut nişte inimioare mici şi drăgălaşe. Ţi-e şi drag să le mănânci 😀 .
Sunt bune la gust, sunt chiar foarte bune şi aromate datorită merişoarelor din compoziţie (apropo, există şi cu alte ingrediente, în cazul în care nu vă plac merişoarele). Pe cutie scrie că sunt produse în Republica Cehă şi că sunt ideale pentru a fi consumate când vrei să te menţii în formă, când faci sport, în timp ce lucrezi sau chiar în timp ce îţi savurezi cafeaua ori ceaiul. Ori, de ce nu, ori de câte ori ţi-e poftă de ceva dulce. O cutie de 100 gr a costat 2,60 lei.
5. Fitella Muesli Tropical
Acesta e un pliculeţ cu 50 gr de musli şi diverse bucăţi de fructe tropicale. L-am cumpărat din Mega Image în perioada în care voiam să mai schimb cerealele pe care le pun de obicei în iaurt. Aşa sunt eu. Cumpăr iaurturi simple şi cereale sau musli separat, şi le amestec eu acasă. Astfel pot să pun câte cereale/musli vreau eu. Şi pot să mă bucur de iaurtul meu preferat în multe combinaţii. Acest produs, Fitella musli crocant tropical cu papaia, ananas şi banană, chiar e bun! Nu prea sunt eu fan ananas, dar combinaţia e reuşită. Sigur mai cumpăr şi alte pliculeţe cu musli de la Mega Image. Nu ştiu câte sortimente sunt, dar curiozitatea mă determină să aflu dacă şi celelalte sunt aşa de bune :D.
Acum, că ai citit câte ceva despre cele 5 produse pe care le-am testat, spune-mi care dintre ele te tentează să-l încerci! Sau, dacă ai gustat deja unul dintre acestea, cu ce impresie ai rămas?
Graul expandat cu glazura de ciocolata este in jur de 3 lei maxim 4 🙂
Mancam si eu mai demult
E chiar foarte bun. Mă bucur că l-am descoperit 😀
La Strada nu ma imbie in nici un fel, cu riscul de a parea o zgarcita sau o neinitiata intr-ale fineturilor, eu nu as da atata pe o inghetata. Am gustat o singura data de la varul meu si mi-a fost de ajuns. In schimb, inghetata aia cu nuci chiar imi face cu ochiul
Sa incerci inghetata Nirvana ♥ o sa-ti placa sa dai bani frumosi pe inghetata apoi ^^. E prea delicioasa ca sa-i rezisti 😀
Eu am incercat grâul expandat. În Cora la noi este 2 lei și ceva. Țin minte prețul că iau destul de des. Este yummy și sățios. Bun la birou.
Chiar e satios, uitasem sa mentionez si asta. O gustare sanatoasa si satioasa. Ma bucur ca am gasit un sortiment care-mi place, adica cel cu glazura 😀
Inghetata Obsession cu nuci imi place mult de tot. Inghetata La Strada n-am mancat inca dar vreau sa o incerc neaparat pe cea cu pere careia ii fac astia reclama la tv. Cereale nu mananc decat de la Nestle si de la Lidl.
Cu pere? Suna bine. S-ar putea sa o incerc si eu 😀 Nu ma uit la tv si nu stiam de ea. Multumesc pentru idee!