Folosesc deja de două săptămâni acest uscător de păr Rowenta Instant Dry Premium Care CV6065F0 și deja sunt fascinată de el. Am avut o părere bună încă de prima oară când l-am folosit, însă am așteptat să vad dacă sentimentul este constant, dacă sunt mulțumită de produs după mai multe utilizări. Asta pentru că de obicei observ punctele minus pe parcurs. De data asta, însă, sunt chiar fascinată de faptul că n-am ce comenta de rău la adresa acestui produs. Oricât de mult încerc eu de fel să găsesc și detalii ce ar putea fi îmbunătățite, de data asta chiar n-am nimic de comentat în privința asta. Este, fără niciun dubiu, uscătorul de păr pe care îl caut de multă vreme și pe care, se pare, karma mi l-a scos în cale 😀 .
Trebuie să fi fost fată cuminte de am reușit să descopăr acest produs, după lungi căutări ale unui uscător de păr premium care să mă mulțumească. Și spun că-i vorba de karma mai ales pentru faptul că am avut ocazia să testez acest uscător de păr Rowenta Instant Dry Premium Care CV6065F0 prin intermediul unei campanii de testare ce a fost organizată de BUZZ Store & Rowenta România. Le mulțumesc, pe această cale, că mi-au oferit ocazia să testez acest produs. Nu se știe încă dacă îmi va rămâne mie sau dacă îl voi returna la finalul campaniei de testare, uneori produsele fiind oferite doar pentru a fi testate. Însă pe mine mă bucură faptul că pot într-adevăr să îl testez, având în vedere că am două uscătoare de păr de care nu sunt tocmai mulțumită și chiar intenționam să îmi cumpăr unul bun, dar voiam să cercetez bine piața și să mă asigur că fac o achiziție înțeleaptă. Acum, că am avut ocazia să încerc Rowenta Instant Dry Premium Care CV6065F0, măcar știu că părul meu se împacă bine cu el și că este un produs foarte bun.
Ce e special la acest uscător de păr Rowenta Instant Dry Premium Care CV6065F0?
• motor puternic, de 2200W (ca să vă faceți o idee, uscătoarele de păr clasice au motorul de 1200-1600W);
• 3 trepte de aer cald și una de aer rece (cea din urmă ajută la definitivarea coafurilor, mai ales în cazul buclelor);
• 2 viteze – una normală și una puternică;
• funcția Moving Air Booster – un dispozitiv în partea din față a uscătorului (face parte din el, nu se demontează) care se mișcă pentru a distribui aerul în așa fel încât părul să se usuce mai repede;
• funcția Advanced Care – pentru păr sănătos uscarea se face la o temperatură medie;
• funcție ionică integrată – ajută la păstrarea unui nivel optim de hidratare a firului de păr, ionii negativi capsulând folicula firului de păr astfel încât să-l putem usca fără a-l deshidrata;
• concentrator – accesoriu ce se atașează în partea din față pentru a ne ajuta să îndreptăm părul la perie;
• difuzor – accesoriu ce se atașează în partea din față și ne ajută să obținem volum și să uscăm corespunzător părul creț și părul ondulat;
• grilă detașabilă – în partea din spate, pe unde intră aerul în uscătorul de păr, are o grilă metalică ce se detașează pentru a putea fi șters praful care se acumulează cu timpul și a putea păstra dispozitivul curat.
Impresii după primele 2 săptămâni de utilizare:
Timpul de uscare a părului e mai scurt cu câteva minute decât în cazul uscătorului profesional pe care îl foloseam înainte. În loc de 10-12 minute, cu uscătorul de păr Rowenta Instant Dry Premium Care CV6065F0 timpul de uscare s-a redus la 8-9 minute – în condițiile în care l-am folosit cu treapta de viteză normală și temperatură medie (funcția Advanced Care), deci cu viteza a II-a și treapta 3 de căldură se obține timp de uscare și mai redus de atât.
Cele 3 trepte de temperatură (separate de aerul rece) sunt chiar grozave. Primul este aer ușor călduț, al doilea aer călduț, iar al treilea aer cald. Eu aerul cald de la uscătoare îl numesc aer-pentru-situații-de-criză… în rest nu-l folosesc, știind că aerul călduț e mai sănătos decât cel cald.
Butonul pentru aer rece e poziționat super bine, fiind la îndemână pe mâner. Iar aerul rece e chiar aer rece, detaliu pe care simt nevoia să-l menționez pentru că vechiul meu uscător de păr profesional nu prea avea aerul atât de rece pe cât aș fi vrut. Cineva m-a întrebat la o postare pe Facebook la ce folosește aerul rece, iar răspunsul este că el ne ajută să definitivăm coafurile. Practic închide folicula firului de păr (exact ca atunci când folosim apă rece pentru ten, ca să închidem porii).
Deși pare voluminos, în practică e chiar lejer, astfel că-mi usuc părul cu ușurință cu el. E chiar un ajutor de nădejde.
Faptul că are grila din spate detașabilă e un mare plus pentru mine, având în vedere că-mi place să păstrez gadget-urile cât mai curate și nu suport să văd că e praf la elicea de la motoraș. Nu știu în ce măsură știți, dar la uscătoarele de păr premium, cele cu motor puternic, aerul intră în ele cu o putere mai mare și practic sunt atrase și mai multe particule de praf, care în timp se transformă în guguloaie de praf. Ca să vă faceți o idee, vă arăt cum s-a strâns praf la vechiul meu uscător de păr:
Iar grila de la uscătorul Rowenta Instant Dry Premium Care CV6065F0, care se poate detașa pentru a o putea curăța, arată astfel:
Sunt atât de mulțumită de eficiența acestui uscător de păr Rowenta Instant Dry Premium Care CV6065F0 încât l-am luat cu mine și la Sinaia, când am mers la o nuntă, astfel încât să-mi pot spăla și usca părul a doua zi, înainte de a pleca de unde ne-am cazat. Nu era musai să rămânem să dormim acolo, având în vedere că Sinaia e aproape de Pucioasa, dar el a vrut să bea și eu n-am vrut să conduc noaptea, după vreo 20 de ore de being-a-bridesmaid 😀 . Totodată, în legislație scrie că șoferilor aflați în primul an de condus li se recomandă să evite condusul pe timp de noapte. Eu chiar citesc tot și obișnuiesc să și respect regulile.
Ușurința în utilizare, calitatea și eficiența fac din acest uscător de păr un produs must-have. Nu-l laud pentru că îl am, ci pentru că asta-i realitatea, chiar e un produs eficient. Primul uscător de păr de care sunt pe deplin mulțumită.
Chiar am menționat într-o postare pe facebook (și țin neapărat să menționez și aici) faptul că sunt dispusă să împrumut acest uscător de păr și câtorva dintre voi pentru a-l testa și pentru a vă convinge de tot ce am scris despre el (dacă sunteți din Pucioasa sau Târgoviște, pentru că vreau să fac personal predarea lui). Dar asta voi putea face doar după terminarea campaniei de testare, când voi afla exact dacă uscătorul de păr îmi va rămâne mie sau dacă va trebui să-l returnez (caz în care trebuie să-l returnez în condiții foarte bune, altfel trebuie să suport o parte din preț sau chiar să-l plătesc integral). Momentan am mers cu el doar la prietenele mele, pentru a-l testa și a vedea și ele dacă îl vor pune pe lista de cumpărături sau în scrisoarea pentru Moș Crăciun 😀 . Cert e că eu sunt dispusă să mi-l cumpăr dacă produsul nu-mi va rămâne mie după încheierea campaniei de testare.
Ar mai fi o chestie de zis despre Rowenta Instant Dry Premium Care CV6065F0. Eu mi-am tot decolorat părul cam 3 ani (decolorat serios, din brunet natural a ajuns blond platinat). De puțin timp, însă, am trecut la arămiu, însă părul se încadrează tot la decolorat, nemaiavând pigment de culoare în el, orice vopsea curgând liniștită ca Dunărea. Ideea este că la starea în care se află părul meu orice aparat de coafat sau orice produs care nu e suficient de bun se observă imediat. Practic părul meu are nevoie de îngrijire mai atentă, de aceea încercam de ceva vreme să îmi aleg un alt uscător de păr, unul premium, cu care să obțin rezultate mai bune pe segmentul de îngrijire, nu doar uscare, pentru că îngrijirea e un factor esențial pentru mine (și pentru toate fetele care au părul decolorat). Iar cu acest uscător de păr de la Rowenta chiar simt că fac echipă bună ♥, fapt care cred că spune multe despre produs în sine, deci sper să vă fie de folos și informația aceasta.
Lots of hugs, my ladies! ♥
Eu stiu ca tu esti o tipa super pretentioasa si atenta la produsele pe care le folosesti pentru ingrijirea parului si a pielii. Nu cred ca te-am vazut vreodata in vreo poza pe Facebook in care parul tau sa nu arate impecabil si sa nu aiba volum. Asta e lucrul pe care il caut eu la toate produsele – volumul. Zici ca difuzorul din dotarea acestui uscator de par Rowenta e bun pt asta? Ca eu nu am avut niciun uscator cu un astfel de accesoriu.
Da, difuzorul din dotare ajuta la obtinerea unui volum mai mare al podoabei capilare 😀 . Si pentru mine e primul uscator de par cu un astfel de accesoriu si chiar ma bucur de el.
pare chiar misto uscatorul asta! eu am unul mic rau, tot de la rowenta, dar luat acum muuulti ani! totusi, face treaba buna si chiar sunt multumita de el.
pe bune ca scrie in legislatie sa nu conduci noaptea in primul an? ciuciu. eu asa mi-am inceput cariera :)))
Da, chiar așa scrie, că trebuie evitat condusul pe timp de noapte. Și tot în primul an, dar de data asta e vorba de obligativitate, limitele maxime de viteză sunt cu 20 km/h mai mici pentru toate drumurile din afara localităților (de exemplu 110 km/h în loc de 130 pe autostradă, 70 km/h în loc de 90 în afara localităților). Am înțeles că înainte nu era chestia asta cu vitezele, fapt pentru care mulți nu știu și-i claxonează pe începători că se mișcă încet. Eu le zic că n-am bani de amendă :)).
Avand in vedere ca uscatorul actual nu mai sufla cald pentru ca de cand am nascut l-am folosit pe post de sunet alb, articolul tau ma ajuta sa imi dau seama ce sa cumpar.
Oh, chiar am o prietenă care mi-a povestit că și ea folosește uscătorul de păr în același scop de ceva vreme 😀 . Da, jucăria de la Rowenta poate fi utilă și în scopul acesta și nici nu cred că te lasă prea curând, pare să fie gadget de cursă lungă.