Revista Bolero

              Fără ziare şi reviste nu sunt eu. Trebuie să le am. Trebuie!
              Când eram în liceu aveam abonament la Cool Girl, Bravo şi Popcorn. Nu exista una care să le aibă pe toate. Prima era exclusiv pentru fete, a doua pentru mondenităţi adolescentine iar a treia o cumpăram pentru postere. Da, am trecut şi eu prin perioada decorării pereţilor cu postere.

              Când am mai crescut am renunţat la aceste reviste, rând pe rând. La Cool Girl pentru că nu-mi mai oferea prea multe lucruri noi şi pentru că începusem să trec de faza “cool”, perioada de rebeliune şi ghiozdan roz. La Bravo pentru că mă săturasem de intimitatea “vedetelor”, devenea ciudat să citesc despre viaţa altora. Iar la Popcorn am renunţat pentru că aveam mult prea multe postere (pe care mai târziu le-am “donat” unei prietene).

              Dar doar pentru că am renunţat la perioada light, nu înseamnă că m-am înstrăinat de standul cu reviste. Cumpăr Foto Video Digital (din ianuarie 2010), OK Magazine (de când a apărut în România m-am abonat) şi Bolero (de mai mult de 4 ani). Da, am scris bine, mai mult de 4 ani. După sindromul Cool Girl, am trecut la Bolero. Pentru că era mai complexă (mult mai complexă) şi se adresa altei categorii de vârstă (ceea ce îmi oferea noi informaţii). Încă este una dintre cele mai complexe reviste (deşi se găseşte în format mic, A5).

              Ocazional am cumpărat şi alte reviste dar niciodată nu am renunţat la Bolero. Am toate numerele începând cu septembrie 2006.

              Ce o diferenţiază de celelalte? În opinia mea Bolero este singurul mix care satisface şi cele mai ridicate aşteptări. Sunt o mofturoasă din fire. Cu alte cuvinte, nu mă mulţumesc cu un articol şi trei poze. Vreau consistenţă, calitate şi lucruri noi de fiecare dată. Bolero le are!
              În raport cu alte reviste…
Joy şi Glamour au prea multe pagini dedicate pozelor şi deţin mai puţine articole.
Cosmopolitan mă mulţumeşte doar parţial. Multe articole sunt duse la extreme, altele n-au nicio logică şi unele sunt prea “umflate” (multe cuvinte pentru puţine informaţii, echivalentul a multe pagini dar consistenţă scăzută).
Marie Claire am cumpărat doar de două ori. Prima dată nu mi-a plăcut dar am vrut să-i mai dau o şansă. Nici a doua oară nu mi-a plăcut.
Elle, asemeni primelor două reviste menţionate, conţine prea multe imagini. O cumpăr cam o dată pe an.
Rămând fidelă Bolero. M-a mulţumit mai mult de 4 ani şi continuă să o facă. O recomand cu drag.