File din zile

Să nu uităm cine sunt cei care contează, dacă vrem un Crăciun dulce

By | 29.11.2019 | 0 Comment

Crăciun dulce

A trecut ceva vreme de când n-am mai scris despre detaliile mărunte care dau cu adevărat sens vieții. Poate fi o postare atipică pentru perioada dulce a sărbătorilor. Poate fi o postare atipică și pentru omul care am devenit, ocolind răutățile și croindu-mi drumul printre oameni pe care îi admir și respect.

Există oameni care m-au privit și mă privesc cu drag și/sau mi-au spus cuvinte care m-au ajutat să cresc, atât ca om, cât și profesional, fiind un exemplu pentru mine. Mulțumesc Anca, Mihaela, S., Alena, Florin F., Roxana și Silviu. Există și oameni care m-au privit și mă privesc cu teamă sau neîncredere, deși nu ne cunoaștem, și care descarcă asupra mea neajunsuri și probleme care-i îngreunează, îi macină, îi țin pe loc. Pe primii încerc să-i răsplătesc mai devreme sau mai târziu, sub formă de mulțumire că au crezut în mine. Pe cei din a doua categorie încerc să-i ocolesc, chiar dacă asta presupune să parcurg un drum mai lung. Ceea ce îmi doresc pentru mine nu corespunde unei agende fără maniere. Tocmai pentru că îmi doresc tot mai mult de la propria persoană aleg să nu răspund răutăților și să nu le încurajez. Deși, cumva, ceea ce simt pentru oamenii care sunt răi cu mine e un fel de durere, că-i văd încapsulați în opinii care nu sunt ale lor și rostind lucruri care nu le fac cinste din niciun unghi.

Crăciunul dulce la care visez e acela în care îi voi putea răsplăti pe toți aceia care au crezut în mine și nu mi-au tăiat aripile. Pentru mine ăsta-i adevăratul cadou pe care ni-l pot da cei din jur. Încredere, suport, cuvinte potrivite. Nu știu, uneori, cum altfel să-mi manifest recunoștința asta decât prin, așa cum erau numite în vremuri străvechi, ofrande. Unele dulci, la fel ca maniera în care m-au tratat. Pentru că mulți dintre ei sunt deja la un nivel la care eu n-am ajuns, astfel că a le răspunde la fel nu cred că e echitabil. Adică un om care a ajuns departe și care mă susține pe mine cu o vorbă bună nu poate fi ulterior susținut de mine, un om mititel, tot prin cuvinte. Nu le știu pe cele potrivite pentru treapta aia la care n-am ajuns. Dar știu că ceva dulce poate spune ceea ce eu încerc să exprim, mulțumirile alea care nu știu să prindă grai și cumva se transformă în globuri cu zăpadă, acadele pufoase cu motive de Crăciun și niște ciubucuri precum cele pe care le pun americanii în brad și-n tot felul de ornamente în perioada asta a anului – vedeți exemplu ciubucurile de la CandyToys.ro.

Sincer, ciubucurile alea îmi aduc aminte și de copilăria mea, că erau printre dulciurile care se încadrau în buget. Au devenit cumva iconice pentru luna decembrie. Am văzut și-un fel de mini-documentar despre ele, dar zău dacă-mi mai amintesc acum ceva… Cert e că sunt frumușele și de agățat în brad, dar și de pus în ornamente pentru masă. Ba chiar pot fi folosite ingenios atunci când e legată funda deasupra unei cutii cu cadouri sau chiar într-un aranjament pentru la birou (al tău sau, de ce nu, al șefului).

În concluzie, Crăciunul dulce perfect pentru mine este acela în care reușesc să le mulțumesc tuturor celor care contează, cei care au crezut în mine și m-au ajutat să privesc înainte, să nu mă abat de la drumul pe care am ales să merg.

În copilărie, Crăciunul era perioada din an în care aveam curaj să visez și să sper că într-o zi lucrurile vor fi mai bune și mai blânde. Acum, mare fiind, Crăciunu-i dulce numai datorită celor puțini care îmi aduc aminte că încă mai am voie să visez, că pot să-mi deschid aripile pe care le-am strâns în jurul meu precum o mantie de kevlar. Hai, curaj!

Leave a Reply