Unul dintre cele mai citite articole de pe blogul meu este despre experiența mea de obținere a părului gri. Articolul respectiv este din 2016, scris parcă la scurt timp după ce mă enervasem că am fost la salon și mi s-a spus că nu îmi pot face părul gri decât dacă îmi comand eu vopsea specială din străinătate. Say what?!? Iar cosmeticiana mea, când i-am povestit întâmplarea, mi-a făcut ea o recomandare. Așa am ajuns la vremea respectivă să aflu că părul gri nu se obține atât de mult din vopsea, cât din serumuri și nuanțatoare care să anuleze tonurile de galben din păr, așa cum este și șamponul Fanola No Yellow.
Practic, cu puțină răbdare, un păr decolorat poate ajunge treptat la o frumoasă nuanță de gri doar folosind un șampon nuanțator, fără să mai fie nevoie de o vopsea. Desigur, vopseaua ajută la obținerea mult mai rapidă a nuanței dorite. Însă trebuie luat în calcul că vopseaua, mai ales pentru părul decolorat, e un factor suplimentar de stres atâta vreme cât nu este una fără amoniac. Iar un șampon nuanțator, Fanola No Yellow sau orice alt sortiment doriți să alegeți, este oricum o achizițe pe care o veți face pentru a întreține părul gri sau chiar și blondul platinat.
Un șampon nuanțator are rolul nu neapărat de a colora / nuanța părul, ci de a regla tonul părului sau subtonul părului, după caz, dorințe și/sau necesități estetice.
De exemplu, pentru un păr proaspăt decolorat, șamponul nuanțator Fanola No Yellow folosit o dată – de două ori pe săptămână ajută la anularea tonurilor deranjante de galben. Este vorba fie de acel galben-pui, fie de galben cu tentă portocalie, fie de galben-ocru. Cu un șampon albăstrui-violet se anulează aceste tonuri nedorite, iar nuanța părului devine treptat una frumoasă.
Un alt exemplu este părul șuvițat. La salon ne facem șuvițele dorite și ele sunt vopsite (după decolorare) într-o nuanță drăguță de blond platinat, blond deschis sau blond închis. Însă după 2-3 săptămâni vopseaua curge, că e firesc să se întâmple astfel, iar noi rămânem cu șuvițele într-o nuanță de blond care nu e printre preferatele noastre. O soluție în acest caz este să întreținem nuanța frumoasă a șuvițelor cu un șampon nuanțator precum Fanola No Yellow. Este un produs recomandat și de cei de la Frezarie.ro pentru raportul bun calitate-preț. Fanola este practic un brand profesional cu produse pentru îngrijirea părului, însă este printre cele mai accesibile opțiuni de pe segmentul produselor profesionale pentru păr.
Al treilea exemplu pe care îl pot da este pentru părul care a fost blond decolorat și a făcut trecerea la șaten. De multe ori fetele care doresc să facă pauză de la decolorant aleg să facă pasul către șaten sau brunet, însă aceste nuanțe curg repede de pe părul odată decolorat (deoarece nu mai are pigment în el și nu mai poate reține culoarea timp îndelungat). Ei bine, am trecut și prin asta și știu că șatenul sau brunetul, atunci când curg de pe părul decolorat, au tentă verzuie. Asta ține desigur de subtonul părului, însă genul acesta este des întâlnit. Nuanța aceea de verzui, care este neplăcută, poate fi “liniștită” cu un șampon nuanțator precum Fanola No Yellow. Mențiunea aici este că trebuie folosită o cantitate foarte mică, pentru a nu exista riscul ca odată cu reglarea subtonului să se deschidă și nuanța.
Despre produsele Fanola am mai scris și cu alte ocazii, pentru că am folosit două tipuri de șampon de la brand-ul acesta, cât și două tipuri de mască pentru hidratarea părului. Dacă sunteți în căutarea unui brand profesional accesibil în ceea ce privește îngrijirea părului, dați-i o șansă 😉 .
Cheers!
And Merry Christmas!