Se spune că oamenii intră în viaţa ta atât cât le dai voie dar pare-mi-se că nu-i cea mai onestă afirmaţie. Poate-s cuvintele unui “vai ce mare filosof sunt”. Cred cu tărie că babele din faţa blocului o să continue să îşi vadă de treaba lor, care întotdeauna implică restul lumii, indiferent care este linia pe care tu sau oricine altcineva o trasează. Şi mai cred că acest comportament s-a răspândit îngrijorător, “babele de la scară” fiind, în vremurile noastre, persoane de pretutindeni, cât mai diversificate.
Personal n-am trăit pe pielea mea opinii răutăcioase de forma celor ce se subînţeleg din rândurile anterioare, sau cel puţin nu unele care să fi ajuns până acum la urechile mele. În altă ordine de idei, de-ar fi să fie, nici n-aş vrea să ştiu. Poate m-ar amărî şi e unul din ultimele lucruri pe care mi le doresc pentru mine.
Apropo de dorinţe… Ar merge de minune, fără să aibă roţi sau picioare, o cabană undeva în pustietate, cu o rezervă mare de alimente şi nelipsitele dulciuri. Cred că ciocolata este una din dovezile că Dumnezeu ne iubeşte.
Am un sentiment de linişte pe care l-aş împărţi cu drag.
eu vreau o bucata din linistea ta!:)
miss you:)
Ti-as da cu drag! Miss you too! :*
Undeva in pustietate… In the House of Silence…
Welcome to My World ! 🙂