La unele trenduri noi mă adaptez imediat, asta dacă simt că-mi completează în vreun fel personalitatea. La altele sunt reticentă. Nu adopt un trend doar pentru că scrie în registrele acestui an că “it’s on”. Dacă îmi plac piesele respective şi, mai ales, dacă se potrivesc corpului meu, le încerc. E destul de important să alegem hainele care ni se potrivesc în funcţie de înălţime, forma corpului, anumite defecte, dar şi în funcţie de personalitatea noastră.
Franjurii se numără printre cele mai în vogă opţiuni ale lui 2016. Chiar dacă îmi plac cele două fuste de mai jos, ele nu mi se potrivesc. Sunt minionă, iar lungimea acestor fuste ar crea iluzia de picioare şi mai scurte. Însă sunt foarte frumoase pentru fetele înalte. Norocoaselor! 😀
Nu e panică, am găsit ceva şi pentru sufletul meu. Ceva perfect! Un tricou cu model oarecum tradiţional. Mie mi se pare că seamănă cu modelul de pe băsmăluţele fetelor din Maramureş. Ştiu că griul este destul de pretenţios când vine vorba de realizarea unui outfit, dar dacă are imprimeu colorat cred că o să-mi fie mai uşor să-l combin. Pantofi de culoarea vinului? Sau verzi? Thinking about it… Are şi franjuri, normal că are, căci doar despre asta e vorba în această postare.
Ţie cum ţi se pare trendul acesta? Crezi că o să-ţi iei vreo piesă vestimentară cu franjuri în 2016? Îţi place sau nu e tocmai stilul tău?
Chiar sunt curioasă cum o să prindă acest trend.
Click aici pentru mai multe articole vestimentare şi accesorii cu franjuri din care să te inspiri pentru anul ce tocmai a început.
Si eu am aceeasi problema, sunt miniona si desi mi-ar placea enorm sa-mi iau o rochie cu franjuri pentru o nunta nu ma risc ca sa nu arat ridicol, raman la dantela.
Dantela e perfecta, nu se demodeaza niciodata. La fel si perlele ♥