Sunt dependentă de oameni şi îmi place!

Uneori sunt o prinţesă. N-am fost mereu aşa, ba din contră. Am muncit mult pentru a-mi permite tot ceea ce am şi am făcut totul singură. De multe ori, chiar şi atunci când eram într-o relaţie, preferam să fac totul singură. Pe de o parte voiam să mă testez, să văd dacă pot şi cât pot, să ştiu dacă o să mă descurc în viaţă cu orice îmi iese în cale, sau dacă o să depind mereu de alţii. Pe de altă parte, îmi era frică. Mă temeam că va veni o zi în care nu voi mai avea alături oamenii dragi mie şi n-o să ştiu ce să fac, cum să fac şi cum să mă descurc fără ei. De aceea trebuia să învăţ să fiu singură, înainte de a învăţa să depind de oameni (şi cea din urmă e o lecţie destul de importantă).

În timp, mi-am demonstrat în nenumărate rânduri că pot să fiu singură, că pot să mă bazeze doar pe mine şi că nu mi-e frică dacă oamenii vor dispărea rând pe rând din viaţa mea. Până la urmă oamenii vin şi pleacă. E o chestie naturală. Apoi a venit timpul să învăţ şi cealaltă faţă a lucrurilor. Să depind de oameni. Să învăţ să cer ajutor, să învăţ să ţin de mână şi să învăţ să fiu dependentă. E o plăcere aparte în a fi dependentă. Astfel am încetat să mai intru pe forumuri şi să învăţ diferite chestii de programare. Prietenul meu era, în ochii mei, cel mai bun programator. Este şi acum, chiar dacă ne-am despărţit, motiv pentru care îl recomand oricui mă întreabă de un programator.

Tot dependenţa de oameni m-a învăţat să-i las să mă ajute cu o grămadă de alte chestii. Băi, în viaţă nu are rost să te chinui singur! Ascultă-mă bine, chiar nu are rost! Viaţa e prea scurtă şi oricum prea rece ca să stai să o iei prea în serios şi să-ţi baţi capul singur cu ea. Lasă-te ajutat! Chestia asta ar trebui să mi-o scriu şi eu undeva, pe un post-it care să fie în permanenţă pe birou.

Uneori uit… şi e în defavoarea mea. Am fost mare şi tare anul trecut, o chestie pe care n-o s-o uit prea curând, am murdărit cu un pic de îngheţată căptuşeala unei geci (relativ nouă şi la care ţineam foarte mult), am ajuns acasă şi am băgat-o imediat la spălat. De mână, că-mi era teamă să nu o stric. Şi, cu toate astea, tot s-a făcut praf. Dădusem ceva bani pe ea, fapt care m-a cam durut, am luat-o de la uscat şi am mai ţinut-o vreo două luni prin casă, că nu mă înduram să o arunc. Aşa îmi trebuie pentru că n-am vrut să mă las ajutată de o curăţătorie haine.

Nu mă înţeleg, uneori chiar nu mă înţeleg. Ba sunt o prinţesă şi îi las pe alţii să facă toată treaba, ba am perioade în care iar nu apelez la nimeni şi fac totul pe cont propriu. Cred că… cred că e greu să fii într-o relaţie cu mine. Cred că sunt un om dificil, când aşa, când invers.

Încă mă oftic pentru geaca aia, pentru că n-am găsit alta cu care să o înlocuiesc, e super greu la mine cu mărimea. Sunt undeva între adulţi şi copii. Între cea mai mare mărime de la copii şi cea mai mică de la adulţi. Cert e că mi-am învăţat lecţia. Nu mai fac prostia asta niciodată, nu mai repar singură atunci când sunt în dubii, ci o să mă las ajutată de alţii. LaUmeras, de exemplu puteam să sun la ei şi să-mi ia geaca, să mi-o cureţe şi să mi-o aducă înapoi. Da, chiar sunt o prinţesă, nu-mi place să pierd timp pe drum către astfel de locuri, prefer firme care au ridicare şi livrare la domiciliu incluse. Sau la serviciu. Mă respect, ce naiba, că doar pentru mine muncesc. Şi dacă se ivesc ocazii să-mi fac viaţa mai uşoară, nu mai stau pe gânduri. Nu mai sunt fraieră, mă las ajutată acum. Viaţa e mult mai frumoasă din postura de dependentă.

P.S.: Am folosit drept exemplu firma LaUmeras.ro deoarece este prima curăţătorie care a implementat serviciul de colectare şi livrare la domiciliu. Şi alta oricum nu mai ştiu. Una şi bună, domnule, mi se pare absolut normal. 😀

Sunt dependentă de oameni şi îmi place! Viaţa e mai frumoasă şi mai uşoară astfel. Vă las vouă independenţa, n-o mai vreau!