Acum vreo două seri am fost la Mega Image de lângă platoul Prefecturii. Nu era cea mai bună seară a mea, nu știam exact ce vreau cu excepția unei sticle de suc și să mă uit la vopsea de păr să văd ce nuanțe de violet găsesc. Adunasem, între timp, multicele produse în brațe. Parcă ar fi o regulă nescrisă – atunci când intru în magazin și iau coș ajung la casă cu un singur produs, iar atunci când nu mai iau coș știind că vreau să iau doar una-două chestii… ajung la casă cu toate grămadă în brațe. Ei, și-n timp ce eram eu cu pâinea, sucul, cașcavalul și alte chestii în brațe, am văzut pe cineva pe care-l știu de pe facebook. De regulă eu salut pe toată lumea, chiar dacă nu ne cunoaștem propriu zis și singurele lucruri pe care le-am împărțit vreodată au fost doar niște like-uri. Dar… am și momente când nu salut. Și o să sune ciudat, dar atunci când nu salut se întâmplă în mare parte pentru că mi-e rușine. Am trecut pe lângă el și n-am zis nimic. Am trecut de mai multe ori pe lângă el și tot n-am zis nimic (Mega-ul din zona aia e mic).
Am vorbit și cu prietenul meu despre chestia asta, recunoscând că e urât să știm pe cineva și să nu salutăm. Dar, în aceeași măsură, au fost și cazuri când am salutat și am primit privirea aia “da’ tu cine ești?” sau un “salut” întrebător. Și uneori, sincer, n-am starea necesară să stau de vorbă și să menționez că ne știm de pe facebook, că mă cheamă Ioana, eventual să strecor și ideea că e firesc să nu ne recunoaștem uneori, că oboseala și agitația de zi cu zi ne-au acaparat aproape cu totul. Uneori, din lipsă de energie pentru toate astea, trec și nu zic nimic. Dacă am făcut-o și cu alte persoane, adică dacă am trecut pe lângă voi și n-am zis nimic (sau dacă chiar nu v-am văzut), să știți măcar că n-a fost cu rea intenție.
Mi-am continuat cumpărăturile în mod firesc, ca într-o seară normală de sâmbătă. Cu toate chestiile pe care le aveam în brațe am trecut să mă uit și la nuanțele de vopsea de par (vreau iar să renunț la arămiu și să trec la violet, chiar dacă acesta din urmă nu ține mult pe păr) și m-am uitat să văd dacă îmi ajung banii și de niște rezerve pentru aparate de ras, pentru Ionuț, apoi am mers la casă și le-am răsturnat pe toate.
După ce am ieșit din magazin i-am zis lui Ionuț că am recunoscut pe cineva de pe facebook și n-am schițat niciun “salut”. El e de părere că trebuia totuși să zic ceva. Dacă mi se răspundea, bine; dacă nu, tot la fel. Știe însă că mă stresez prea multe pentru chestii care contează prea puțin. Până la urmă, faptul în sine că scriu despre asta e o dovadă a faptului că mă stresez. Și totodată m-am gândit că poate am fost și alte dăți în situația asta și voiam să spun cum stă treaba de fapt. Nu-s fată rea, vă recunosc pe stradă și vă salut, chiar dacă asta se întâmplă uneori fără să scot de fapt vreun cuvânt 😀 . Vi se întâmplă și vouă, nu?
ma, sa stii ca si mie mi se mai intampla sa stiu pe x, y si sa nu salut, ca nu avem tangente. asa ca stai calma, se mai intampla. si totusi, pe mine ma intreaseaza nuantele alea de mov de care ziceai de la vopsea… :))
M-am făcut zilele trecute cu nuanța “316 Plum” din gama Casting Creme Gloss de la L’Oreal Paris 😀 . Imi place super mult cum a ieșit și ulterior am descoperit că e fără amoniac, ceea ce e cu atât mai bine.