Telefon pierdut… de două ori.

Prima oară când mi-am pierdut telefonul într-un taxi a fost cred că în urmă cu o lună. Cursul imediat al lucrurilor a fost firesc. M-am apelat de pe un alt telefon şi am sperat ca taximetristul să răspundă. Zis şi făcut. Apoi s-a întors la scara blocului la care m-a lăsat şi mi-a înapoiat bunul pierdut. Am plătit cursa şi sper că telefonul s-a distrat de minune plimbându-se. Problema din cauza căreia s-a ajuns în situaţia asta se numeşte “pantaloni cu buzunar oblic”. Am uitat, pur şi simplu, că îmi curge orice din buzunare atunci când îi port.

Povestea aproape că s-a repetat noaptea trecută, după ce am plecat de la serviciu. În jurul orei 12:30 – 01:00 am sunat la Agec şi am cerut un taxi pentru Cristina (niciodată nu-mi dau numele real la taxi). Purtând aceeaşi făcători de belele pantaloni, cu buzunar oblic, telefonul mi-a alunecat pe bancheta din spate, pe care am părăsit-o cu gândul la un duş fierbinte şi ulterior îmbrăţişatul pernelor. N-a fost să fie! Înainte să sting lumina mi-am amintit că bateria telefonului m-a bătut la cap ore bune. Am pus mâna pe încărcător dar… ia telefonul de unde nu-i! Am căutat şi am tot căutat până când am ajuns în situaţia de a ruga oamenii de pe facebook (cei care încă nu dormeau la 3 dimineaţa în mijlocul săptămânii) să mă apeleze… poate-poate dau de el. Sau poate răspunde cineva.

Spre surprinderea mea, mai bine de 10 persoane au răspuns solicitării mele disperate. Într-un moment de aşa calibru, a însemnat foarte mult pentru mine!
Bateria murise… ori cineva îl închisese. Un alt prieten s-a oferit să sune la dispecerat şi să întrebe de taximetrista care a preluat comanda mea. Se pare că femeia anunţase că nu mai ia alte comenzi şi merge acasă. Acu’… nu ştiam dacă a mai luat pe cineva după ce m-a lăsat pe mine… dar am stat ca pe ace până astăzi când am revenit cu un apel la dispecerat. Am fost informată că doamna încă n-a ajuns la serviciu, că îmi vor nota numărul de telefon de pe care am sunat azi şi mă vor anunţa ei când soseşte. Orele treceau şi nimic… Nimic… La 11:30 însă a sunat. Persoana de la dispecerat mă anunţa că taximetrista a găsit telefonul şi mă va contacta pentru a reintra în posesia lui. Ceea ce, spre fericirea mea, s-a şi întâmplat.

Acum… nu ştiu dacă a fost doar vorba de noroc. Sau karma. Dar ştiu că dacă se mai întâmplă vreodată să pierd ceva în vreun taxi… o să sper să fie Agec.