Am observat o chestie în ultimii câţiva ani. Dacă subit (în sfârşit, slavă Domnului!) eşti preocupat de sănătate şi vrei să-ţi faci o analiză la sânge sau soliciţi o trimitere pentru ceva mai mult de atât… te trezeşti că doctorul îţi spune “N-ai nimic, eşti bine, dar dacă tu vrei trimitere… îţi dau”. Probabil că doctorii s-au obişnuit prea mult să-i trateze pe cei evident prea bolnavi şi îi ignoră pe cei care vor doar să se intereseze de sănătatea lor, eventual să prevină unele afecţiuni. Ce-i aşa de rău în asta? Păi, şi aici intervine vocea poporului, chiar şi cei din jur te arată cu degetul dacă te duci de bună voie la spital sau la o clinică atunci când aparent nu ai nimic. Smack! Uite aşa te loveşte peste ochi eticheta de “ipohondru”. Când tu, de fapt, voiai doar să afli dacă ai suficient calciu în organism.
Eu aproape că sunt abonată la sistemul medical. An de an merg pentru analize şi, din păcate, deşi arăt ok, nu mi se spune că n-am nimic ci sunt trimisă la alte departamente pentru alte investigaţii. Abia suntem în februarie şi deja am o internare la activ. D-aia vă tot bat eu la cap să mergem şi să prevenim afecţiuni despre care, poate, nici măcar nu ştim că le avem. D-aia vă recomand să beţi ceaiuri şi să optaţi pentru un stil de viaţă sănătos. Ca să nu ajungem, mai târziu, să ne luăm de mână cu pensionarii şi să stăm la taclale pe holurile clinicilor de recuperare.
Ştiu că mulţi dintre voi n-aveţi timp nici să faceţi o mâncare caldă când ajungeţi acasă, ştiu că munciţi mult şi visaţi tot anul la concediu (de multe ori nu pentru a pleca pe undeva, ci pentru a sta acasă, să vă trageţi un pic sufletul). Pentru că sunteţi harnici şi reuşiţi să ţineţi piept vremurilor pe care le traversăm, meritaţi o şedinţă de masaj din când în când. Desigur că aş fi fericită să ştiu că vă faceţi analizele măcar o dată pe an şi că vă preocupă sănătatea voastră, dar mă mulţumesc şi dacă aud că v-aţi făcut o programare la masaj.
Masajul a fost cea mai frumoasă parte din toată problema mea la coloană. V-am mai zis despre ea. Mi-aş fi dorit să nu o am şi să optez pentru masaj doar pentru că… merit. Cu toate astea, timp de două săptămâni, înainte de a merge la serviciu, treceam pe la clinică pentru masajul de recuperare. Eram acolo chiar când ajungeau medicii, înainte să-şi bea cafeaua :)) Cu toate astea, am fost tratată regeşte.
Vă propun să vă faceţi timp pentru sănătatea voastră. Eu peste o lună o să merg la un control pentru alergii. Când eram în vacanţă în afara ţării şi am ajuns la spital, m-au întrebat la ce sunt alergică şi n-am ştiut să răspund. Mi-au explicat că e destul de important să ştiu. Am amânat destul investigaţia asta, aşa că luna viitoare mă duc sigur! Eu aleg Clinica Hipocrat pentru că am mai fost şi sunt mulţumită de servicii. Nu au centre doar în Bucureşti, ci şi în Giurgiu, Ilfov şi Prahova.
Vă îmbrăţişez! Să fiţi responsabili şi când vine vorba de sănătatea voastră, nu doar în restul cazurilor! Dacă noi nu ne îngrijim, nimeni altcineva nu o face pentru noi.
Lots of hugs!