Diverse

Tips and tricks: Cum să amenajezi holul de la intrare

By | 30.05.2018 | 5 Comments

cum sa amenajezi holul de la intrare

De multe ori se întâmplă să nu acordăm atenție în aceeași măsură tuturor camerelor dintr-o locuință când vine vorba despre amenajare. Așadar, este posibil să neglijăm decorarea primei încăperi – cum este, de pildă, holul de la intrare.

Având în vedere că spațiul de trecere nu îl folosești întocmai precum se întâmplă cu o cameră, devine destul de dificil să găsești design-ul potrivit. Astfel, fie că nu dispunem de spațiu suficient, fie că nu găsim rostul elementelor ornamentale, vestibulul poate rămâne decorat într-un mod anost sau incomplet.

Iată câteva aspecte pe care ar trebui să le iei în considerare atunci când îți amenajezi holul de la intrare:

➢ Luminozitatea
Fără îndoială că unul dintre cele mai importante aspecte pe care ar trebui să îl avem în vedere este gradul de luminozitate. Dacă holul nu se bucură de lumină naturală, se recomandă alegerea unor culori neutre sau pastelate care să învioreze puțin atmosfera. În cazul în care există ferestre în spațiul de trecere, atunci poți opta pentru tonuri vesele sau închise.

➢ Dimensiunea
Dispui de un hol mic sau de un hol mare? Atunci când decorezi acest spațiu, mai întâi ține cont de dimensiunea de care dispui pentru a ști ce tip de decor ar fi potrivit. Astfel, poți crea un spațiu aerisit și deschis, care să asigure o tranziție armonioasă între încăperile din casa ta. De pildă, dacă ai un hol îngust, ar fi bine să nu așezi multe piese de mobilier. Un cuier de perete sau o etajeră fixată pot servi drept spațiu de depozitare, încadrându-se într-o ambianță perfectă.

➢ Stilul
Fiind vorba despre prima încăpere cu care iau contact invitații, practic holul ar trebui să dea tonul stilului în care este decorată întreaga locuință. Astfel, ar trebui să respectăm regulile impuse de stilul pe care l-am ales în toate încăperile. Nu doar rolul practic este esențial, ci contează și modul în care așezăm elementele în acest spațiu, astfel încât să se potrivească și să creeze o compoziție unitară.

➢ Funcționalitatea
Designerii de interior ne sfătuiesc ca fiecare obiect pe care îl așezăm în hol să aibă o utilizare practică. De exemplu, alegerea unor elemente funcționale poate adăuga un plus de stil în ceea ce privește întregul decorul al casei. Din punct vedere estetic, ar fi indicat să ții cont de forme, de culori, de texturi și de raportul dintre dimensiunile fiecărui obiect.

Alege elemente decorative pentru o tranziție armonioasă

Spațiul de trecere nu trebuie să fie nici prea gol, nici prea încărcat. În plus, elementele decorative trebuie să creeze o ambianță perfectă. Iată câteva obiecte pe care le poți așeza în holul de la intrare:

Cuierul de perete
Pentru a economisi mai mult spațiu, poți renunța la varianta convențională a cuierului de sine stătător în favoarea unui cuier de perete care să ofere mai multă personalitate încăperii. În prezent, piața de specialitate oferă o gamă variată de cuiere moderne sau de cuiere vintage din care poți alege modelul potrivit.

Creează un spațiu dedicat depozitării
Poți opta pentru un pantofar compartimentat și închis în care să așezi toată încălțămintea. Sau dacă holul este mare, alege un dulap spațios în care să depozitezi câteva obiecte necesare pe care să le ai mereu la îndemână astfel încât să nu te întorci din drum în cazul în care ai uitat câte ceva. De asemenea, poți așeza o etajeră pe care să pui un ghiveci cu flori colorate.

Oglinda
Un alt element care poate avea utilitate practică, dar care poate servi și drept decor este oglinda. Dacă încăperea este mică, așezarea unei oglinzi poate crea un efect de spațiozitate vestibulului.

De altfel, posibilitățile sunt variate, așadar folosește-ți creativitatea și imaginația și vei putea crea un spațiu plăcut și funcțional.

5 Comments

  • Reply

    Cristina Dragomir

    01/06/2018

    Le am cam pe toate in ordine, inclusiv un cuier de perete in nuanta deschisa, cu o oglinda de mari dimensiuni, dar ceea ce imi lipseste este lumina. Nu am deloc lumina naturala pe hol si nu am ajuns pana acum sa investim intr-un corp de iluminat care sa reuseasca sa suplineasca aceasta lipsa. Mai avem de lucrat si nu doar la hol, recunosc.

  • Reply

    Bratu Gabriela

    04/06/2018

    in hol am fix 2 chestii – frigiderul si o oglinda mare, in care ma vad din cap pana-n picioare. nu tu cuier, nu tu pantofar. trist, nu? 🙁 adevarul e ca are si o forma mai ciudata si nu prea-mi dau seama ce sa pun ca sa nici nu-l incarc…

    • Reply

      Ioana Radu

      04/06/2018

      Pentru astfel de cazuri cred ca articolele cu sfaturi si idei merg perfect :D.

  • Reply

    o femeie

    08/06/2018

    am holul haotic. e nevoie de reamanajat dar nu am nicio idee. Cu 6 usi in el si un singur perete de 250cm, dar limitat spatiul la 35cm adancime, tu ce ai pune? A, si nici nu pot da gauri…e perete catre holul scarii, de rezistenta.

    • Reply

      Ioana Radu

      13/06/2018

      35cm? :O
      Eu cred ca as opta pentru niste oglinzi pentru a crea iluzia de spatiu mai mare. Si as agata un mini candelabru de tavan (pentru ca ai spus ca nu ti se permite sa dai gaura in peretele care da spre holul scarii). Ceva simplu, dar de efect.

Leave a Reply