La început a fost ușor și cel mai mare inconvenient părea faptul că fusesem acolo când s-a petrecut accidentul. Crescând, mi-am dat seama că e greu să le zâmbești oamenilor atunci când povestesc că le-a luat ceva timp să repare mașina cu tatăl lor sau că s-au certat cu el pentru că a uitat să ia copilul de la grădiniță iar educatoarea a sunat în disperare ori pur și simplu soțul s-a dus la pescuit cu tatăl tău și a venit entuziasmat acasă și cu un sac plin de cuvinte despre peripețiile pe care le-au trăit. Nu e gelozie din partea mea, pur și simplu e un gol pe care nu îl pot umple și mi se pare prostesc să mi se ceară să ascult sau să iau parte la discuții despre tați. E jignitor să fiu judecată dacă în timpul unei astfel de discuții mă ridic de pe scaun și plec.
Te inteleg …:) si te pup:)
Altii au parinti care de fapt nu exista…
Chiar nu stiu cum e mai bine sa ai parinti si sa fie doar cu numele sau sa nu ii ai prin preajma?